Telefoanele dau dependență precum păcănelele, potrivit unui fost angajat Google
Se pare că e la modă ca foștii angajați ai celor mai mari companii tech să dezvăluie aspecte nu tocmai pozitive, după ce demisionează.
Tristan Harris este un fost angajat al Google, specializat în etica designului și filosofia produsului. Acesta spune, potrivit Tech Insider, că telefoanele dau la fel de multă dependență precum preacunoscutele păcănele. Pentru a ilustra modul în care tehnologia exploatează vulnerabilitatea umană, Harris a vorbit despre experiența lui în calitate de magician amator. Magicienii, spune el, caută limite, puncte oarbe și puncte slabe în percepția umană, precum și slăbiciuni ale minții, datorită cărora pot fi influențați fără să conștientizeze.
Cu aplicațiile pentru smartphone, designerii de produs creează anumite recompense intermitente, tocmai pentru a-i face pe oameni să nu se mai dezlipească de telefoanele mobile. Aparent, cu cât variază mai mult rata lor, cu atât aplicația dă mai multă dependență, exact ca în cazul jocurilor de noroc.
Harris descrie fenomenul astfel: „Când ne scoatem telefonul din buzunar, e ca și cum am juca la păcănele, pentru a vedea ce notificări am primit. Când apăsăm butonul de refresh al emailului, e ca și cum am juca păcănele, pentru a vedea ce emailuri noi am primit. Când glisăm în jos în feedul Instagram, e ca și cum am juca păcănele pentru a vedea ce poză urmează. Când glisăm la stânga sau la dreapta pe aplicații de dating precum Tinder, jucăm păcănele pentru a vedea dacă avem vreo potrivire”.
Ceea ce face lucrurile mai grabe e faptul că oamenii devin dependenți de păcănele de trei-patru ori mai repede decât în cazul altor tipuri de jocuri de noroc, potrivit lui Harris, care l-a citat pe profesorul Natasha Dow Schull, autor al Addiction by Design. Păcănelele fac mai mulți bani în SUA decât baseballul, filmele sau parcurile tematice combinate.
Harris crede că deși aceste recompense intermitente sunt bune pentru dezvoltarea afacerilor, companiile precum Apple și Google au responsabilitatea de a le reduce efectele, transformându-le în unele care dau mai puțină dependență, sunt mai predictibile, și au un design mai bun. Aparent, cei de la Google iau în calcul ideea lui HArris. La conferința de anul acesta, câțiva dintre cercetători au anunțat că regândesc designul notificărilor.