Telefon sau tabletă? Acesta este noul ”monstru” produs în China
Xiaomi Mi Max este cel mai nou terminal al companiei din China și beneficiază de un ecran uriaș.
Vă spuneam în urmă cu câteva zile despre telefonul de proporții gigantice pe care îl pregăteau chinezii de la Xiaomi. Acum, Mi Max a fost lansat în mod oficial, iar ecranul confirmă dimensiunile zvonite până acum. Astfel, avem de-a face cu un display de 6,44 inci, mult mai mare decât cele pe care le putem vedea pe majoritatea phablet-urilor de top din ziua de azi.
În ciuda acestor dimensiuni, telefonul este unul relativ subțire. Așa cum menționează și site-ul GSMArena, grosimea acestuia este de doar 7,5 milimetri. Xiaomi Mi Max a fost lansat în trei versiuni pe piață, însă fiecare dintre acestea va include o baterie de 4.850 mAh. Cea mai accesibilă din punct de vedere financiar include un procesor Qualcomm Snapdraon 650 și 3GB RAM și va avea o capacitate de stocare de 32GB. Următoarele două sunt mai performante și vor beneficia de procesorul Snapdragon 652.
Una dintre ele va avea 4GB RAM și 128GB pentru stocare, iar cealaltă va avea 3GB RAM și o memorie internă de 64GB. Ecranul va suporta o rezoluție Full HD, iar toate cele trei versiuni vor beneficia de un slot SIM hibrid, astfel că utilizatorii vor putea adăuga un card microSD. Din câte se pare, telefoanele vor avea prețuri cuprinsă între 229 și 396 dolari.
Așa cum am spus în trecut, chinezii nu se concentrează doar asupra telefoanelor cu ecrane mari, ci și asupra celor cu ecrane mici. Astfel, succesul înregistrat de Apple cu noul iPhone SE în China ar fi fost suficient pentru a-i convinge pe cei de la Xiaomi să pregătească un potențial rival. El ar fi denumit Xiaomi Mi 5 mini și ar putea beneficia de un display cu o diagonală de 4,3 inci, care suportă o rezoluție HD. Un procesor Qualcomm Snapdragon 820, 3GB RAM și 32GB RAM s-ar putea găsi pe lista de specificații a acestuia.