15 sept. 2016 | 17:31

Stocurile de iPhone 7 Plus, epuizate înainte să ajungă în magazine

ACTUALITATE
Stocurile de iPhone 7 Plus, epuizate înainte să ajungă în magazine

Vânzările de iPhone 7 Plus sunt în continuare în creștere, iar Apple a anunțat deja că toate variantele ale acestui telefon au fost deja vândute.

Precomenzile de iPhone 7 Plus, ce înregistrează un număr record de cumpărători, au atins pargul maxim de device-uri pe care Apple le-a pregătit pentru lansarea inițială a noului telefon. Știrea vine la scurt timp după ce T-Mobile, un operator de telefonie din Statele Unite, a anunțat amploarea vânzărilor înregistrate.

De asemenea, se pare că noua variantă de culoare pentru iPhone 7, Jet Black, înregistrază un succes aparte. Telefoanele iPhone 7 ce folosesc această schemă de culoare s-au epuizat deja, alături de variantele Plus ale flagship-ului.

”Apreciem răbdarea de care clienții noștri dau dovadă, iar noi ne străduim pentru ca toți doritorii unui nou iPhone să poată cumpăra telefonul cât mai repede”, declară Trudy Muller, purtător de cuvânt al Apple.

Înainte ca știrea curentă să apară, planul era ca variantele de iPhone 7 Plus să fie disponibile spre vânzare în magazine, alături de variantele standard iPhone 7, începând cu 16 septembrie.

Noile modele de iPhone aduc o serie de îmbunătățiri față de predecesori. Procesorul ce stă la baza fiecărui device este mai puternic, camerele sunt îmbunătățite, spațiul de stocare a crescut, iar noul home button răspunde la diferite apăsări ale acestuia. Mai mult, iPhone 7 Plus este dotat cu un sistem dual de camere foto/video, oferind utilizatorilor posibilități avansate în ceea ce privește crearea de instantanee.

Anunțul cu privire la epuizarea stocurilor de iPhone 7 Plus și de iPhone 7 în varianta jet Black vine la o săptămână după ce Apple a declarat că nu va oferi informații despre vânzările din primul weekend. Compania a menționat că vânzările inițiale vor fi dictate de ofertă și nu de cerere.

Autor: George Stanciu