Samsung și LG se luptă pentru a deveni furnizori de ecrane OLED pentru Apple
Cei doi giganți din Coreea de Sud vor să furnizeze ecranele OLED pentru următoarele iPhone-uri.
Nu au trecut nici două luni de la lansarea ultimelor telefoane Apple, iar lumea deja este interesată de zvonurile legate de următoarele iPhone-uri. După cum probabil știți deja, nu puțini sunt cei care spun că și Apple este gata să facă un mare pas înainte și să introducă ecranele OLED în cadrul viitorului iPhone 8. Display-urile de pe actualele iPhone au fost lăudate, chiar dacă tehnologia nu mai este de actualitate, dar ecranele OLED ar oferi contrast și mai bun, dar ar permite Apple, de asemenea, să poată crea ecrane curbate și chiar flexibile, lucru imposibil de realizat cu tehnologia LCD.
Iar Samsung și LG sunt gata să ajute gigantul din Cupertino să facă această schimbare importantă. Conform celor de la 9to5Mac, care, la rândul lor, au preluat informații din presa coreeană, cele două companii din Coreea de Sud se luptă pentru a câștiga cât mai multe comenzi din partea Apple pentru viitoarele iPhone-uri. Împreună, cele două ar investi în jur de 11,6 milioane de dolari, doar pe parcursul anului curent, în acele display-uri flexibile pe care le-am putea vedea în noua generație de dispozitive Apple.
Din câte se pare, în ziua de azi, Samsung este responsabilă pentru nu mai puțin de 95% din producția totală de display-uri OLED mici și medii, care sunt folosite în telefoane și laptopuri, dar nu și în monitoare și televizoare. LG, însă, vrea să reducă distanța față de marele rival și construiește în prezent cea mai mare fabrică de display-uri OLED din lume. Desigur, nu doar coreenii au observat oportunitatea respectivă. Zvonurile menționează că Sharp și Applied Materials sunt alți doi producători care ar vrea să colaboreze cu Apple.
Deși nu este încă sigur că iPhone 8 va veni cu un astfel de ecran, știm deja că Apple explorează noi orizonturi pentru a face îmbunătățiri semnificative de design pentru telefon, mai ales că 2017 marchează și a zecea aniversare iPhone.