02 sept. 2016 | 15:00

Samsung Galaxy J7 Prime este un mid-range metalic decent

ACTUALITATE
Samsung Galaxy J7 Prime este un mid-range metalic decent

După perioada destul de dificilă financiar prin care au trecut cei de la Samsung, v-ați fi așteptat să micșoreze ritmul lansărilor de telefoane. Galaxy J7 Prime este dovada faptului că sud coreenii vor să anunțe zeci de smartphone-uri anual, fără vreo țintă evidentă.

Scandalul lansării eșuate a Galaxy Note 7 nu s-a ponderat încă, dar cei de la Samsung au decis că este momentul pentru o nouă lansare. De această dată vorbim de un nou membru al familiei de gadgeturi Galaxy J, care a mai primit deja anul acesta câteva dispozitive. Rezultatul câtorva zvonuri pe parcursul mai multor săptămâni, Galaxy J7 Prime, dacă nu era evident din titlu, e o variantă îmbuntățită de Galaxy J7.

În luna martie a acestui an, vorbeam de două smartphone-uri mainstream intitulate Galaxy J5 și Galaxy J7. Acelea, fără vreo modificare evidentă de nomenclator, erau versiuni actualizate ale unor telefoane din 2015. Galaxy J7 Prime anunțat astăzi, în continuare nu este vreun smartphone de top. Pe de altă parte, nu este foarte dificil să observi saltul în performanță față de Galaxy J7. 

Punctual, Galaxy J7 Prime se va reflecta într-o sporire a numărului de pixeli afișați pe ecranul de 5,5 inci, de la HD 720p până la Full HD 1080p. Spațiul de stocare nativ, ce obișnuia să fie de doar 16Gb, acum a ajuns la 32GB. În continuare există posibilitatea extinderii memoriei prin carduri microSD, dar nu trebuie neglijat ceea ce primiți din fabrică. Pe partea de procesare, memoria de 2GB s-a transformat în 3GB, iar carcasa de plastic s-a transformat acum într-un aliaj metalic.

La capitolul detalii tehnice însă, lucrurile au rămas neschimbate. Procesorul este în continuare un Exynos 7870 ce depinde de un acumulatorul de 3300mAh. Cele două camere de 13, respectiv 8 megapixeli nu sunt neapărat spectaculoase, dar ar trebui să facă o treabă destul de bună.

Preinstalat cu Android Marshmallow, Galaxy J7 Prime se va comercializa la prețul de 280 de dolari și în prima etapă de distribuție se va comercializa doar în Vietnam.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele