Samsung ar putea lansa un telefon care rulează Android și Windows în același timp
Un nou patent extrem de interesant al celor de la Samsung a ieșit la suprafață de curând.
La mijlocul lunii trecute, sistemul de operare al celor de la Microsoft a avut parte de o actualizare importantă. Aceasta din urmă a purtat numele de Windows 10 Mobile Anniversary Update și, chiar dacă nu a fost atât de importantă în materie de schimbări implementate, a existat câteva particularități care nu trebuie neglijate.
De exemplu, pentru prima oară, a fost introdus suportul pentru senzori de amprentă. Lista modificărilor mai includea o nouă scurtătură pentru acces rapid la camera foto a telefonului, noi controale pentru redarea de conținut multimedia pe ecranul de blocare al dispozitivului și o aplicație Skype universală îmbunătățită.
Acum, Windows 10 Mobile ar putea reveni din nou în atenția tuturor, grație unui zvon extrem de interesant în legătură cu Samsung. Astfel, dacă ar fi să dăm crezare informațiilor oferite de site-ul Phonearena, compania din Coreea de Sud ar avea de gând să lanseze un terminal care rulează atât Android, cât și Windows. Patentul a fost publicat de curând, însă Samsung ar fi aplicat pentru acesta tocmai în luna mai a anului trecut.
Printre altele, Phonearena menționează că utilizatorii vor avea posibilitatea de a aloca anumite resurse fiecărui sistem de operare în parte, în funcție de cerințe. Până la lansarea acestui dispozitiv, Samsung are mari probleme cu ultimul său telefon: Galaxy Note 7. Compania a menționat, într-un comunicat oficial, că 35 de telefoane Galaxy Note 7 au explodat, motiv pentru care a luat decizia de a le rechema pe cele vândute
În mod normal, asta i-a făcut pe mulți să se întrebe de ce explodează smartphone-urile și care ar fi șansele ca telefoanele lor să le pună viața în pericol. Puteți afla mai multe despre respectivul subiect aici. Totuși, incidentele cu Samsung Galaxy Note 7 au apărut la capătul unui an marcat de explozii ale unor produse, între care hoverboarduri, ţigări electronice şi laptopuri.