22 oct. 2016 | 11:01

Cum va arăta lumea în 2045, potrivit oamenilor de știință

ȘTIINȚĂ
Cum va arăta lumea în 2045, potrivit oamenilor de știință

În secolul 20, oamenii se așteptau ca în anul 2000 să circulăm cu mașini zburătoare și să putem apăsa un buton pentru orice.

Tehnologia nu a avansat atât de repede pe cât am fi sperat, dar tot ne-a dus suficient de departe într-un timp scurt. Prezicerea viitorului nu e o misiune ușoară, iar probabil că cel mai înțelept lucru e să o lăsăm pe seama oamenilor de știință.

Lansată în 1958, DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency) se află în spatele unora dintre cele mai mari inovații în domeniul militar. Trei oameni de știință din cadrul agenției și-au imaginat cum va fi realitatea peste 30 de ani și și-au inclus părerile într-o serie video numită „Forward to the Future”.

Justin Sanchez, expert în neurologie, crede că, până în 2045, vom putea controla obiectele din jur cu puterea minții. În prezent, DARPA lucrează la tehnologii care ar putea transforma această idee în realitate, dar deja au existat câteva succese remarcabile. Amintim implanturile cerebrale care permit controlarea membrelor protetice. De exemplu, săptămâna trecută, DARPA a demonstrat o astfel de tehnologie prin redarea simțurilor tactile pentru un bărbat paralizat, potrivit The Independent.

Evident, nu putea lipsi subiectul controversat al relației om-mașină. Pam Melroy, inginer aerospațial vorbește despre o automatizare care îi sperie pe mulți dintre noi: în 30 de ani, am putea ajunge în punctul în care să putem interacționa cu orice dispozitiv prin comenzi vocale sau prin apăsarea unui buton, iar tastaturile și sistemele de recunoaștere vocală rudimentare ar deveni inutile. Recent, Microsoft a reușit să dezvolte un software de recunoaștere vocală aproape la fel de precis precum omul, ceea ce ne dă de înțeles că nu suntem deloc departe de idealul imaginat de Melroy. Aceasta a mai sugerat și că, datorită avansării alerte a inteligențelor artificiale, e posibil să nu mai fie nevoie nici măcar de piloți pentru avioane.

Pe de altă parte, Stefanie Tompkins, geolog, crede că în 30 de ani vom mai putea construi obiecte foarte puternice și foarte ușoare în același timp. Viziunea ei implică clădiri construite din materiale la fel de dure precum oțelul, dar la fel de ușoare precum fibra de carbon. Explicația ei completă poate fi ascultată în clipul de mai jos: