Românii s-au plictisit de Pokemon Go: interesul a scăzut de 10 ori la o lună după lansare

Românii s-au plictisit de Pokemon Go: interesul a scăzut de 10 ori la o lună după lansare

Cei total anti-Pokemon Go pot răsufla ușurați: așa cum era de așteptat, oamenii s-au plictisit deja de joc. 

Cei de la Quantum Data Science au efectuat o analiză, monitorizând 600 de site-uri românești, și au ajuns la o concluzie: interesul față de jocul pe bază de realitate augmentată a scăzut de 10 ori la o singură lună după lansare. Acest lucru era previzibil, având în vedere simplitatea jocului.

Pokemon Go a avut lansarea oficială în România pe 19 iulie 2016 și în prima lună, peste un million de români s-au informat despre joc. Înainte ca jocul să fie disponibil oficial în România, existau deja peste 75.000 de oameni care se informau despre el pe site-urile autohtone, dar evoluția a fost spectaculoasă imediat după lansarea oficială. Interesul a scăzut, însă, în primele două săptămâni ale lunii august, ajungând la câteva mii pe zi de la peste 100.000 în prima săptămână a lansării.

Cât despre profilul celor interesați de Pokemon Go, 27,5% din audiență este interesată de divertisment (în ordinea importanței: jocuri, filme și vedete), 18,2% citesc frecvent despre sport și 9,4% despre politică. Alte interese cuprind: Știință și Tehnologie (8,2%), Legislație (7,4%), Economie (6,2%), Sănătate (5%), Alimentație (4,8%), Familie(4,3%), Auto (3,4%), Călătorii (3,1%), Fashion (1,5%) și Casă și Grădină (1,1%). Din punct de vedere demografic, 56% dintre cei interesați de joc au între 18 și 24 ani, 23% între 25 și 34, 12% între 35 și 44, iar restul de 9% au peste 44 ani. Distribuția pe genuri arată că  86% sunt utilizatori de gen masculin. 

Cele mai căutate structuri au fost: trucuri pokemon go românia, unde poți găsi cei mai rari pokemoni din lume, unde se joacă pokemon go și cum poți să îți recuperezi banii plătiți pentru achiziții în aplicațieDe asemenea, în prima lună de la lansare, aproximativ 500.000 de Români au instalat aplicația Pokemon Go, atât versiunea iOS cât și Android. Trendul este și în această privință descrescător: de la 12.000 de instalări pe zi la 2.000 pe zi, în ultima perioadă.

Citește și: