Prima oglindă inteligentă care are grijă de pielea ta
Am tot vorbit în ultimul timp despre concepte interesante de oglinzi inteligente, iar HiMirror chiar poate fi achiziționată.
HiMirror costă 189 de dolari, iar magia ei e că funcționează precum un medic dermatolog la domiciliu. Practic, îți fotografiază constant pielea și îți analizează tenul, pentru a-ți oferi sfaturi legate de cum o poți face să arate mai bine. Are un ecran LCD de 14 inci și o cameră foto poziționată ostentativ.
Practic, HiMirror îți face câte o poză în fiecare zi și îți analizează ridurile, cearcănele, punctele negre, porii și practic cam toate detaliile care îți dau bătăi de cap. Va sta „cu ochii” pe modul în care pielea ta se schimbă de-a lungul timpului, cu scopul de a te avertiza din timp când apar probleme, pentru a putea lua măsuri. Evident, se conectează cu o aplicație de Android sau iOS, potrivit Engadget.
Ceea ce e și mai interesant e că HiMirror îți arată tutoriale legate de modul în care trebuie să îți îngrijești tenul, pune muzică și îți arată prognoza meteo în fiecare zi. De asemenea, dacă îi spui ce produse de înfrumusețare folosești, poate stabili dacă au fost sau nu eficiente pentru problemele tale. Ca să adaugi un produs în „Beauty Box” trebuie doar să arăți codul de bare la cameră.
În plus, HiMirror nu pornește sistemul de operare dacă nu îți recunoaște chipul sau vocea, ceea ce e excelent. Probabil că nimeni nu își dorește ca toată familia să îi poată accesa informațiile legate de starea tenului. Compania va lansa și un cântar intelient, care măsoară greutatea și procentul de grăsime. Informațiile ar fi trimise la oglindă și la telefon, iar oglinda va afișa clipuri și informații despre cum îți poți atinge greutatea visată.