28 nov. 2016 | 13:12

Prăbușirea sondei Schiaparelli ar putea să-i coste sute de milioane pe europeni

ȘTIINȚĂ
Prăbușirea sondei Schiaparelli ar putea să-i coste sute de milioane pe europeni

Agenția Spațială Europeană (ESA) va avea nevoie de sute de milioane de euro pentru a putea duce la capăt misiune ExoMars.

După cum probabil știți deja, în data de 19 octombrie, modulul Schiaparelli s-a prăbușit pe suprafața planetei Marte. Acesta din urmă era parte a misiunii ExoMars de explorare a planetei Marte, realizată de ESA în colaborare cu agenția rusă Roscosmos. Scopul acesteia era testarea tehnologiilor privind coborârea prin atmosferă și aterizarea pe suprafața planetei Marte, însă misiunea a eșuat din cauza unor probleme cu instrumentele şi senzorii de la bord.

Acum, conform site-ului The Register, ESA le va cere celor 23 de membri alte 400 de milioane de euro pentru programul ExoMars. Din câte se pare, această sumă ar include toate costurile asociate cu aducerea unui vehicul în faza de lansare. Pentru a vă face o idee mai bună în legătură cu această investiție, trebuie să aveți în vedere faptul că  bugetul inițial pentru ExoMars a fost de 1,5 miliarde de dolari.

Pentru moment, însă, nu știm cu exactitate ce decizie vor lua oficialii europeni. În urmă unor investigații, ar fi ieșit la iveală o eroare dintr-un calculator de la bordul modulului Schiaparelli, care a afectat calculele ulterioare. O parașută, un sistem de protecție împotriva căldurii și propulsoarele pentru frânare ar fi fost activate mult prea devreme, astfel că modulul s-a lovit de suprafața Planetei Roșii cu viteza de 540 de kilometri la oră, în loc să aterizeze ușor.

În urmă cu câteva zile, Arca Space Corporation era învinovățită de Agenţia Spaţială Italiană (ASI) pentru prăbușirea pe planeta Marte, în data de 19 octombrie, a modulului Schiaparelli. Arca Space Corporation este o companie fondată de românul Dumitru Popescu, care s-a remarcat în trecut printr-o serie de proiecte interesante. După cum scriu și cei de la Adevărul, printre acestea s-au numărat primul avion hipersonic românesc și placa zburătoare ArcaBoard.