03 mart. 2016 | 16:52

Piața plăților mobile nu este mare, dar Apple este lider

ACTUALITATE
Piața plăților mobile nu este mare, dar Apple este lider

La nivel global, se fac deja câțiva ani de când marile companii din IT se străduiesc să vă convingă să folosiți smartphone-ul pentru efectuare de plăți, iar Apple este pe primul loc.

În ceea ce privește plățile mobile, deși în țara noastră, ca în multe alte țări europene, nu prea aveți cum și unde să realizați plăți cu telefonul mobil, acest trend continuă să ia avânt.

Conform unui studiu realizat de Crone Consulting, liderul incontestabil, cel puțin momentan, în materie de mobile payments, este Apple prin intermediul tehnologiei proprietare Apple Pay, introdusă pentru prima oară în iPhone 6. Aparent, nu mai puțin de 12 milioane de persoane realizează cel puțin o plată în fiecare lună folosind această tehnologie. Pe locul doi, cu exact aceeași performanță, se află Android Pay și Samsung Pay. În ambele cazuri, 5 milioane de persoane folosesc tehnologiile Google și Samsung pentru efectuarea de plăți.

Merită reținut că această discrepanță de popularitate nu se datorează neapărat eficienței Apple Pay în comparație cu soluțiile alternative, ci mai degrabă perioadei de activitate. Android Pay și Samsung Pay au aproximativ jumătate de an de când sunt online, în timp ce Apple Pay se apropie vertiginos de un an și jumătate. Cu alte cuvinte, dacă trendul de creștere se menține, sunt șanse foarte mari ca în șase luni clasamentul să nu mai fie condus de Apple.

Tot cei de la Crone Consulting ne atrag atenția și asupra celei mai mari probleme a pieței de plăți mobile, dimensiunea foarte mică. Doar 6% dintre utilizatorii de iPhone folosesc Apple Pay, iar având în vedere numărul mult mai mare de telefoane Samsung aflat în circulație, doar 4% dintre ei utilizează soluția sud coreenilor de plată în format digital. Un singur procent dintre toți utilizatorii de Android interacționează regulat cu Android Pay.

Pe termen lung, soluția pentru a spori popularitatea plăților mobile ține în egală măsură de implementarea tehnologiei într-un număr mai mare de aparate, cât și de adopția sa în magazine și alte locații în care se efectuează plăți.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele