15 nov. 2016 | 07:50

Pentru a folosi Skype, nu mai aveți nevoie de cont

VIDEO ACTUALITATE

Există un amalgam de soluții, dacă sunteți în căutarea unor aplicații de video chat, dar prin actualizări constante de funcționalitate, Skype își menține relevanța în piață.

Skype este un serviciu cross-platform al celor de la Microsoft achiziționat în urmă cu aproximativ 5 ani pentur valoarea fabuloasă de 8,5 miliarde de dolari. La momentul respectiv, gestul companiei americane nu părea a fi unul foarte inspirat. Ulterior însă, s-a dovedit că gigantul din Redmond avea planuri mari pentru aplicația de videochat, iar clienții business ai platformei generează constant încasări semnificative.

Microsoft a mai făcut însă un gest foarte inspirat când vine vorba de Skype. A făcut eforturi pentru a reinventa constant platforma și pentru a o adopta la cerințele publicului larg. În definitiv, în urmă cu aproximativ un deceniu, ar fi fost absurd ca Skype să funcționeze într-o fereastră de browser. Acum, exact aceeași versiune de Skype for Web beneficiază de o altă actualizare importantă.

Amatorii de anonimitate sporită sau cei care, pur și simplu s-au săturat să-și creeze o serie de conturi online doar pentru a le folosi o singură dată, se vor bucura să afle că Skype for Web funcționează fără a mai fi nevoie să vă creați un cont dedicat. Anunțul pe marginea acestui subiect a fost făcut ieri, dar funcția este deja disponibilă la nivel global.

Ca urmare, de acum înainte, pentru a folosi Skype și a comunica în format video sau audio cu prietenii sau familia, este suficient să accesați website-ul Skype, să optați pentru autentificarea ca Guest și să introduceți numele sau pseudonimul sub care veți comunica. După aceea, puteți purta conversații fără nici un fel de probleme, având totuși în vedere că istoricul conversațiilor va dispărea în 24 de ore, chiar și dacă folosiți același PC. Cu alte cuvinte, pentru păstrarea listei de prieteni și a istoricului conversațiilor, veți fi nevoiți totuși să vă faceți un cont.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele