23 mart. 2016 | 08:41

O nouă vulnerabilitate gravă vă pune în pericol telefonul cu Android

ACTUALITATE
O nouă vulnerabilitate gravă vă pune în pericol telefonul cu Android

Se pare că nu trec nici câteva zile de la anunțul legat de o vulnerabilitate Android, până când alta devine cap de afiș cu repercusiuni la fel grave.

Acțiunea de root-are a unui smartphone cu Android este un proces destul de complex în majoritatea cazurilor, ce se încheie cu dobândirea drepturilor de administrator sau root pe aparat. Deși riscurile întregii operațiuni sunt semnificative, foarte mulți apelează la ea pentru a putea instala aplicații mai complexe pe telefon sau pentru a modifica parametrii de funcționare la care producătorul nu vă oferă acces. Cu alte cuvinte, dacă nu știți foarte bine la ce vă ajută, ar fi bine să nu vă apucați.

Problema este că și atacatorii care vor să preia controlul telefonul vostru pentru a vă accesa toate informațiile de pe el apelează la aceleași artificii, iar o nouă vulnerabilitatea descoperită zilele trecute tocmai le-a făcut hackerilor viața mai ușoară. Avertismentul în legătură cu această vulnerabilitate ce oferă atacatorilor drepturi de root vine direct de la Google, iar riscul este cât se poate de real, deoarece s-au descoperit deja instanțe în care a fost exploatată.

La nivel de detaliu, vulnerabilitatea exploatează kernel-ul Linux pe care este construit Android. Astfel, anumite aplicații malițioase, odată instalate, pot dobândi drepturi de root pe aparatul vostru, iar odată cu acele drepturi, un atacator poate câștiga abilitatea de a face ce vrea pe smartphone-ul vostru. Pentru a aprecia și mai tare gravitatea acestei situații, merită să aveți în vedere faptul că a fost descoperită de Zimperium, același individ care s-a aflat și în spatele Stagefright.

Ca de fiecare datâ când vine vorba de o vulnerabilitate Android, cei de la Google vor fi foarte eficienți în a lansa o soluție la problemă, în acest caz particular fiind inclus în actualizarea de securitate lunară de pe 2 aprilie. Din păcate, cei mai mulți utilizatori, din vina producătorilor de aparate și a operatorilor de telefonie, vor mai avea de așteptat câteva luni sau un an până când vor fi în siguranță. Apropop, chiar și dacă aveți un smartphone cu Android 6.0 Marshmallow sunteți vulnerabili.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele