Noul trailer de la „Wonder Woman” ne arată eroina invincibilă pe care o merităm

Noul trailer de la „Wonder Woman” ne arată eroina invincibilă pe care o merităm
10:15 06.11.2016

În sfârșit, a apărut un nou trailer oficial pentru filmul cu cea mai așteptată supereroină DC: Wonder Woman.

Trailerul, pe care îl puteți vedea mai sus, anticipează un film intens, cu o eroină suficient de puternică încât să ducă războaie cu mâinile goale (brățările nu se pun). Nu știm alții cum sunt, dar noi ne punem speranțele în filmul acesta, mai ales după eșecul „Batman v Superman” și „Suicide Squad”. Sperăm doar că DC a învățat din greșeli, iar faptul că au ales-o pe Gal Gadot pentru rolul Wonder Woman ne dă de înțeles că există șanse să se fi întâmplat asta.

Trailerul ne lasă să aruncăm o privire asupra societății Themiscyran și o vedem pe Diana Prince salvându-l pe Steve Trevor (Chris Pine), primul bărbat care ajunge accidental pe insula amazoanelor. Apoi, aceasta își ia misiunea de a-l duce înapoi în Lumea Oamenilor, aflată în plin război.

Ceea ce e interesant e faptul că filmul se îndepărtează aici de povestea originală din benzile desenate, în care acțiunea avea loc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În film, acțiunea e plasată în timpul Primului Război Mondial, pesemne pentru că cei de la Warner Bros n-ar fi vrut să se apropie prea mult de povestea lui Steve Rogers (Captain America) a rivalului Marvel.

Filmul e promițător, așa că nu putem decât să sperăm că DC i-a acordat atenția pe care o merită. Dacă vă mai amintiți, oricât de criticat ar fi fost „Batman v Superman”, apariția Dianei a fost foarte apreciată. Rămâne de văzut dacă vom fi surprinși într-un mod plăcut pe 2 iunie 2017, când va avea loc lansarea.