24 aug. 2016 | 10:32

Noul Samsung Z2 cu Tizen a fost lansat oficial

ACTUALITATE
Noul Samsung Z2 cu Tizen a fost lansat oficial

Cei care vor să fugă de Android și au o problemă cu popularitatea iPhone-urilor, se pot orienta către noul Samsung Z2 cu sistem de operare Tizen.

După cum anunțam în urmă cu câteva zile, piața de dispozitive mobil la nivel global, în proporție de 99% este acaparată de iOS și Android. În restul de 1% se află Windows Phone, BlackBerry și cam atât. Cu un pic de noroc, s-ar putea să vedem și Tizen pe același grafic, dacă cei de la Samsung se încăpățânează să lanseze în continuare aparate cu el. Primul pas în această direcție l-au făcut în urmă cu aproximativ un an, când au adus pe piață Samsung Z1. Cel de-al doilea pas, după o serie de speculații răspândite pe mai multe săptămâni, a fost făcut astăzi, prin lansarea noului Samsung Z2.

Ilustrat în imaginea de mai sus, noul Samsung Z2 nu are nici pe departe un design revoluționar, dar arată bine. Pare un telefon trainic, iar având în vedere succesul Samsung Z1 în țările aflate în curs de dezvoltare, sunt șanse foarte mari ca și Z2 să facă valuri în teritorii precum India. Momentan, nu se știe dacă va putea fi achiziționat în fiecare colț al mapamondului, dar dacă va exista cerere pentru el, Samsung are toate șansele să investească în distribuția sa.

În privința specificațiilor, Samsung Z2 nu se distanțează deloc de zvonurile din ultima perioadă. Acesta este un smartphone construit în jurul unui ecran de 3,97 inci, ce ascunde la interior un chipet quad core la Spreadtrum, cu 1GB RAM și o memorie internă de 8GB. Acumulatorul de 1500 mAh nu va fi cel mai impresionant aspect al ecuației, dar ar trebui să fie suficient pentru o zi departe de priză, având în vedere că nici puterea de procesare nu este spectaculoasă. Partea de captură include o cameră principală de 5 megapixeli și una frontală VGA pentru teleconferință.

Compatibil cu rețelele 4G LTE, telefonul va veni preinstalat cu Tizen 2.4 și va avea un preț nesubvenționat de 70 de dolari în India, începând cu 29 august când va ajunge în magazine.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele