Noul Chromebook Samsung ar putea să-ți schimbe părerea despre aceste laptopuri
Încă de la prima generație de dispozitive, Chromebook-urile au fost asociate cu niște sisteme ieftine și cu performanțe decente. Cu noua sa versiune însă, Samsung vrea să schimbe radical această percepție.
Au existat câteva Chromebook-uri de top în trecut, Google Pixel fiind un exemplu foarte bun al reinventării aceste clase de produse. Din păcate, cu niște prețuri de achiziție absurde, acelea nu au putut fi considerate succese de piață. Se pare însă că și cei de la Samsung lucrează la un Chromebook high-end ce ar trebui să ajungă în magazine în următoarele săptămâni, iar respectivul model este cât se poate de atractiv.
Intitulat Samsung Chromebook Pro, noul gadget high end de la Samsung, pe lângă o configurație hardware de top, include din start două particularități care nu sunt foarte comune pe astfel de sisteme. Este vorba de un touchscreen și suport pentru stylus. Apărut momentan doar sub formă de pre-order pe câteva pagini web, acest ultraportabil are prețul de 500 de dolari. O altă pagină de precomandă pe B&H, care acum nu mai există, înfățișa și o posibilă dată de disponibilitate – 24 octombrie. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să dureze mai mult de câteva zile, până când sistemul cu Chrome OS ar putea ajunge în mâinile doritorilor.
Ca specificații, Samung Chromebook Pro pare a fi ascuns într-o carcasă de aluminiu, deși acest detaliu nu a fost confirmat oficial. Are un ecran de 12,3 inci cu o rezoluție de 2400 x 1600 pixeli și poate fi rotit la 360 de grade. Procesorul folosit este un hexacore tactat la 2GHz, iar memoria RAM este de 4GB. Spațiul de stocare este de doar 32GB, iar autonomia specificată este de 10 ore, când vine vorba de navigat pe internet. Carcasa are o grosime de 12,9 milimetri.
Samsung Chromebook Pro este unul dintre cele mai atrăgătoare Chromebook-uri din ultimii ani, iar rama subțire a ecranului, combinată cu celelalte elemente care denotă un design premium, s-ar putea să convingă un număr semnificativ de utilizatori să se orienteze către un aparat cu Chrome OS.