23 feb. 2016 | 17:23

Nikon A900 este primul ultra compact cu filmare 4K al companiei

ACTUALITATE
Nikon A900 este primul ultra compact cu filmare 4K al companiei

Cei de la Nikon au fost destul de rezervați în privința dotărilor integrate în camerele lor ultra compacte, dar în 2016 au renunțat la toate restricțiile.

Când vine vorba de camere foto compacte cu un preț decent, cei de la Sony au fost lideri pe acest segment cu modele lor din seria TX și HX. Anul acesta însă, se pare că Nikon începe să pună preț pe ultra compacte.

Cei de la Nikon au dezvăluit zilele trecute mai multe camere foto. Cele mai accesibile dintre ele, cum s-a întâmplat și în anii trecuți, fac parte din seria Coolpix. În total, vorbim de trei noi gadgeturi, cel mai interesant dintre ele purtând numele de Nikon A900.

Ilustrat în imaginea de mai sus, noul Nikon A900 este o cameră de tip point-and-shoot construită în jurul unui senzor BSI CMOS – backside illuminated de 20 megapixeli. Este dotată cu un zoom optic de 35x, iar ecranul de 3 inci este complet rabatabil pentru a imortaliza atât selfie-uri, cât și cadre pretențioase la firul ierbii. Punctul său forte însă și inovația majoră față de modele lansate în urmă cu aproximativ un an, constă în abilitatea de filmare 4K la o viteză de 30 de cadre pe secundă. Prețul pentru atrăgătorul Nikon Coolpix A900 este de 350 de dolari.

Alternativa la Nikon A900 este Nikon B700. Aceasta din urmă, deși folosește același senzor BSI CMOS și împărtășește o mare parte din specificații, are un zoom optic de 60x și un ecran LCD cu o rezoluție mai mare. Nu lipsește abilitatea de filmare 4K, dar prețul în aces caz particular a sărit până la 500 de dolari.

Cel mai ieftin membru al acestei noi serii de gadgeturi este Nikon B500 la 300 de dolari. Acest model entry-level folosește un senzor BSI CMOS de 16 megapixeli, are un zoom dinamic de 40x, iar ecranul pentru preview este de 3 inci. Pentru alimentare, B500 folosește două baterii AA.

Toate cele trei camere enunțate mai sus vor fi disponibile pentru achiziție în magazine din această primăvară și merită să aveți în vedere că sunt dotate cu WiFi și NFC, dacă aveți o fascinație pentru elemente avansate de conectivitate.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele