01 apr. 2016 | 16:14

Miitomo, primul joc Nintendo pentru mobil, e disponibil global

Gaming
Miitomo, primul joc Nintendo pentru mobil, e disponibil global

Fanii jocurilor de mobil se pot relaxa în zilele următoare cu Miitomo, primul titlu al celor de la Nintendo pentru iOS și Android.

Nintendo a trecut printr-o perioadă foarte grea în ultimii ani, de lansarea consolei Nintendo Wii U ce a fost eclipsată într-un timp foarte scurt de Xbox One și PS4. Mulți au fost de părere ca fie va da faliment, fie își va reinventa radical direcție spre care va evolua. La final, se pare că a fost vorba de a doua variantă.

În urmă cu aproximativ jumătate de an, japonezii au anunțat că își vor orienta eforturile, pentru prima oară, către dezvoltarea unor jocuri de mobil. În timp ce foarte mulți internauți au sperat că vor vedea în sfârșit o iterație pentru iPhone sau Android a unor titluri populare de console a Nintendo, primul joc al gigantului poartă numele de Miitomo și este o creație originală foarte atrăgătoare.

Dezvoltat împreună cu studiourile DeNA, Miitomo a avut parte în primul rând de o lansare restrânsă în Japonia – țara mamă a companiei la începutul lunii trecute. Pe 31 martie, cei care își doresc să experimenteze și ei titlul, puteau face acest gest doar cu condiția să se afle în Statele Unite. Din fericire, nu a mai trecut mult timp de la respectivul anunț, iar acum, fiecare dintre voi își poate instala gratuit Miitomo.

Ilustrat în imaginea de mai sus, jocul respezintă doar prima lansare dintr-un set mult mai stufos de titluri ce ar urma să rezulte din colaborarea Nintendo – DeNA. Momentan, un joc original, Miitomo are toate ingredientele pentru a fi un succes de masă. Pe lângă faptul că este disponibil gratuit, în doar câteva zile de la lansarea sa în Japonia, a fost descărcat de peste un milion de ori, iar ritmul alert de adopție nu pare să încetinească prea curând. Pentru a vi-l instala și voi folosiți aceste link-uri de Google Play și Apple AppStore.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele