14 aug. 2016 | 08:46

Microsoft Edge suportă extensii: cum le instalezi

TUTORIALE
Microsoft Edge suportă extensii: cum le instalezi

În urma actualizării Windows 10 Anniversary Update, Microsoft Edge a ajuns să fie compatibil cu extensii. Rămâne doar să mai știți cum le instalați.

O mare parte din beneficiile oferite de Google Chrome sau Mozilla Firefox există prin intermediul unor extensii. Acestea sunt gratuite în cea mai mare parte, pot fi descărcate dintr-un magazin virtual și vă deschid porțile către un număr foarte mare de funcții noi care, în trecut, ar fi necesitat aplicații dedicate.

Cu toate că Microsoft Edge a fost un browser foarte bun din momentul lansării, acesta a venit la pachet cu o restricție importantă de funcționalitate care nu lipsește din orice alt browser modern. Este vorba de suportul pentru extensii. Din fericire, tocmai a fost introdus odată cu lansarea Windows 10 Anniversary Update și puteți profita de el.

Cum în cazul extensiile de Chrome există un așa numit Chrome WebStore, în cazul Microsoft Edge, extensiile sunt disponibile în Windows Store. Acestea sunt gratuite în proporție de 100% și adresează destul de multe limitări. Pentru a ajunge la ele, porniți Edge și faceți un click pe cele trei puncte din dreapta sus. Optați pentru Extensions și, eventual, faceți un al doilea click pe Get Extensions from the Store pentru a sări în Windows Store. Imediat veți vedea pe ecran o listă cu extensiile disponibile. Pentru a le instala, este suficient să faceți un click pe oricare dintre ele și să optați pentru Free. În funcție de setările de securitate, s-ar putea să trebuiască să introduceți parola aferentă contului vostru Microsoft pentru a iniția instalarea. Actualizările pentru extensii vor fi instalate automat prin Windows Store.

Lista completă actuală a extensiilor pentru Microsoft Edge include următoarele opțiuni: Adblock, Adblock Plus, Amazon Assistant, Evernote Web Clipper, LastPass, Mouse Gestures, Office Online, OneNote Web Clipper, Page Analyzer, Pin It Button (for Pinterest), Reddit Enhancement Suite, Save to Pocket și Translate for Microsoft Edge.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele