Michelle Obama, Hillary Clinton și Joe Biden, victimele unui hacking politic

Michelle Obama, Hillary Clinton și Joe Biden, victimele unui hacking politic

Hillary Clinton, Joe Biden și Michelle Obama au devenit victimele unor hacker încă neidentificați, care au publicat emailuri care le arată programele și detalii despre participarea la evenimente recente. Acesta e cel mai proaspăt atac cibernetic la adresa Partidului Democrat.

Aparent, mailurile au fost furate de pe contul personal de Gmail al lui Ian Mellul, un operativ democrat de 22 de ani, apoi au fost publicate pe DCLeaks. Informațiile includeau planurile detaliate ale apariției democraților la strângeri de fonduri și alte evenimente oficiale, împreună cu o prezentare PowerPoint care arăta precis pe unde vor intra cei trei.

Aceste documente nu includ detalii despre securitatea celor trei, dar ar fi putut să o compromită prin simpla publicare a lor înaintea unui eveniment. Mailurile includ numele și numerele de Social Security ale altor donatori de fonduri în cadrul campaniei în care erau implicați Michelle Obama, Hillary Clinton și Joe Biden. De asemenea, hackerii au publicat și o scanare a paginii cu informații din pașaportul lui Michelle Obama, dar se pare că documentului nu i-a fost stabilită autenticitate, potrivit NY Times.

În acest moment, FBI și Serviciile Secrete analizează hackingul. De asemenea, a fost publicată o declarație care învinuiește în mod direct guvernul rus pentru seria de atacuri asupra Comitetului Național Democrat, Comitetului de Campanie pentru Congres și asupra altor grupuri ale partidului, lansate pentru a influența rezultatele alegerilor prezidențiale din noiembrie, potrivit CNN. Declarația vine de la senatorul Dianne Feinstein și de la Adam Schiff, care insinuează că acțiunile acestea ar fi legate de cele mai înalte trepte ale guvernului. Vladimir Putin e solicitat să pună capăt hackingului politic, pentru că asemenea activități pot avea loc numai din ordinul și cu încuviințarea serviciilor de informații rusești și a guvernului rus.

„Pe baza informațiilor primite am ajuns la concluzia că serviciile rusești de informații fac un efort serios și concertat de a influența alegerile din Statele Unite”, au spus cei doi legislatori din California. „În cel mai bun caz acest efort este menit să inducă dubii despre securitatea alegerilor americane, dar poate avea ca scop și influențarea rezultatelor alegerilor. Nu vedem altă rațiune pentru comportamentul rușilor”.

Citește și: