Mai mult decât un mit: terminarea bateriei telefonului provoacă anxietate

Mai mult decât un mit: terminarea bateriei telefonului provoacă anxietate
12:30 26.05.2016

E mijlocul zilei, iar bateria telefonului tău se apropie vertiginos de procentul de 20%. Într-o lume ideală, acest lucru nu ar trebui să te sperie, dar noi nu trăim într-o lume ideală.

Potrivit unui nou studiu realizat de cei de la LG, anxietatea generată de bateria pe terminate e o problemă reală și afectează 9 din 10 oameni. Unul din trei oameni ar alege să își încarce telefonul în detrimentul mersului la sală, iar în cazul generațiilor mai tinere, 42% din participanți au ales bateria încărcată în locul mișcării.

De asemenea, 32% dintre cei intervievați au spus că ar renunța la tot pentru a se întoarce acasă să își încarce telefoanele. 60% dintre oameni au dat vina pe telefonul secat de baterie pentru faptul că nu au vorbit cu un membru al familiei, un prieten, un coleg de muncă sau cu persoana iubită. Unul din trei oameni a ajuns la o ceartă pe această temă.

41% dintre participanți se tem de pierderea apelurilor importante în cazul în care rămân fără baterie. 17% dintre bărbați au spus că au ratat un match pe o aplicație de dating, din cauza faptului că le-a murit bateria exact înainte să dea swipe. Jumătate dintre utilizatorii de smartphone ar folosi puținul timp rămas din baterie pentru a trimite un mesaj, iar 35% ar face-o pentru a da un telefon.

46% dintre oameni au spus că se simt rușinați să împrumute încărcătorul unui străin, dar ar face-o oricum, pentru că anxietatea bateriei moarte e prea copleșitoare. Mai mult de 60% dintre mileniali și-ar închide telefonul, iar jumătate și-ar limita făcutul de poze cu speranța de a prelungi durata de viață a bateriei.

Așadar, aceste rezultate vin ca o confirmare a faptului că oamenii sunt într-atât de dependenți de telefon, încât ar fi dispuși să renunțe și la nevoi primare în favoarea lui. Dacă vrei să citești mai multe despre prelungirea duratei de viață a bateriei, încearcă acest tutorial. De asemenea, o altă idee ar fi să îți cumperi un telefon cu încărcare rapidă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI