„Life” e noul film în care extratereștrii vor să ne ucidă pe toți
Sony a publicat primul trailer pentru „Life”, un nou film care expune posibilitatea unei întâlniri cu extratereștrii total scăpată de sub control.
Filmul spune povestea a șase membri ai unui echipaj la bordul Stației Spațiale Internaționale, care descoperă oficial dovezi ale existenței unor forme de viață extratereste. Pe măsură ce echipajul începe să desfășoare cercetări, lucrurile scapă de sub control, iar astronauții descoperă că formele de viață cu care au de-a face sunt mult mai inteligente decât ar fi preconizat vreodată.
Dacă facem o paralelă cu realitatea, aproape toți membrii comunității științifice sunt convinși că există și alte forme de viață în Univers. Majoritatea se așteaptă la microbi, dar mai sunt și cei mai ambițioși, care speră la ființe la fel de inteligente precum omul.
Poate partea cu inteligența nu ar fi o problemă atât de mare și ar fi chiar interesant să întâlnim ființe de pe alte meleaguri cosmice cu capacități cognitive remarcabile. Asta, desigur, atât timp cât nu își folosesc abilitățile pentru a ne ucide fără milă, precum în scenariul propus de „Life”. Ca să scurtăm povestea, trailerul aduce a film horror parcă inspirat din „Alien” și „Gravity”, în proporții diferite.
Filmul este regizat de Daniel Espinosa, iar din distribuție fac parte Jake Gyllenhaal, Rebecca Ferguson, Olga Dihovichnaya, Ariyon Bakare, Hiroyuki Sanada, și Ryan Reynold. Filmul va fi lansat pe 26 mai 2017, așa că mai avem de așteptat până la această nouă întâlnire fictivă cu extratereștrii. Rămâne de văzut în ce măsură va fi realist.