Jocurile preferate de Android pot fi transmise prin Facebook Live

Există o adevărată industrie, extrem de profitabilă, ce gravitează în jurul sesiunilor de gaming postate online. Foarte mulți youtuberi au făcut o avere din publicarea unor clipuri în maniera celor create de PewDiePie. 

Deoarece canalele prin care vă puteți transmite conținutul nou video către utilizatori evoluează constant, este lăudabil faptul că și uneltele pe care le aveți la dispozițe pentru acest proces beneficiază deseori de actualizări.

În teorie, mai ales când vine vorba de streaming live, Twitch este platforma preferată de către foarte mulți utilizatori. Din păcate, dacă vreți să postați conținut din jocuri de Android, s-ar putea ca procesul să nu fie cel mai facil din lume. Când vine vorba de transmisiunile pe Facebook Live, procesul e și mai complex. Din fericire, întregul sistem tocmai a fost simplificat semnificativ de către creatorii celui mai popular emulator de Android pentru PC. 

Noua versiune de Bluestacks, pe care o vedeți detaliată în clipul de mai sus, include posibilitatea postării în timp real, prin intermediul Facebook Live, a sesiunilor voastre de gaming. Nu vă oprește nimeni să creați și tutoriale pentru utilitare sau alte aplicații de productivitate prin intermediul aceloași unelte, dar este evident că sistemul a fost creat în principal pentru gaming.

În ceea ce privește sistemul efectiv pe care trebuie să-l exploatați, nu ar trebui să întâmpinați prea multe dificultăți pentru a-l implementa. Descărcați noua versiune a aplicației Bluestacks folosind acest link pentru Mac sau PC, instalați-l, iar la prima rulare, folosiți Google Play pentru a intra în posesia jocurilor voastre preferate. După aceea, sunteți la câteva clickuri distanță de a vă posta performanțele online prin Facebook Live.

Dacă sunteți fani Twitch, nu uitați că același emulator de Android face o treabă și pentru streamingul pe respectiva platformă, doar că respectiva funcționalitate a fost introdusă in-app în urmă cu câteva luni. Nu mai rămâne decât să vă străduiți să atingeți pe PC aceeași performanță pe care ați reușit-o pe smartphone sau tabletă.

Alexandru Puiu
16:02 23.09.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video