Încă o „țeapă” pentru astronomi: semnalul spațial misterios era, de fapt, de origine terestră

Încă o țeapă pentru astronomi: semnalul spațial misterios era, de fapt, de origine terestră

În urmă cu câteva zile, scriam că în luna mai a anului trecut, o echipă de astronomi a detectat, cu ajutorul uriașului radiotelescop rusesc RATAN-600 un misterios semnal radio provenit din apropierea stelei HD 164595, aflată la 94 de ani lumină distanță de Terra. 

În cazul în care v-ați entuziasmat, crezând că, în sfârșit, am dat peste extratereștri, veți fi dezamăgiți. Semnalul era, de fapt, de origine terestră. Oamenii de știință spuneau că nu pot exclude versiunea în care era produs de o civilizație extraterestră, deși recunoșteau încă de atunci că explicația este probabil una mult mai banală.

„Calculele și analizele ulterioare cu privire la semnal au ajuns la concluzia că acesta este cel mai probabil de origine terestră”, nota astronomul Yulia Sotnikova într-un material publicat de Observatorul Astrofizic Special aparținând Academiei Ruse de Științe, potrivit Agerpres.

Alexander Ipatov, directorul Institutului de Astronomie Aplicată din cadrul Academiei Ruse de Științe, a explicat că semnalul detectat în mai 2015 ar putea proveni de la un satelit militar rusesc, la fel cum s-a întâmplat într-o situație similară, produsă în timpul Războiului Rece.

Descoperirea va fi dezbătută în cadrul celei de-a 67-a ediții a Congresului Internațional de Astronomie, care va avea loc în Guadalajara, Mexic, în 27 septembrie. Steaua dinspre care părea că vine semnalul este asemănătoare Soarelui. Oamenii de știință știu despre aceasta că are cel puțin o planetă, însă ar putea avea mai multe.

Semnalul a fost descoperit de astronomii din cadrul radiotelescopului RATAN-600, situat în Zelenchukskaya, în partea de sud a Rusiei. ”Nimeni nu afirmă că semnalul a fost trimis de către o civilizația extraterestră, dar cu siguranță merită studiat”, scria Paul Gilster pe site-ul Centauri Dreams.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: