IMAX îți construiește propriul cinematograf acasă

IMAX îți construiește propriul cinematograf acasă
17:03 29.06.2016

Amatorii de experiențe cinematografice spectaculoase și deținătorii unor buzunare foarte adânci, pot apela la IMAX pentru a avea propriul cinematograf în confortul căminului. 

În România există un singur cinematograf IMAX și sunt foarte multe țări în aceeași situație. În același timp însă, compania din spatele acestei tehnologii imersive de proiecție tocmai a anunțat crearea unei divizii speciale menită să livreze aceeași experiență de la cinema în confortul căminului.

Initulată IMAX Private Theatre, noua divizie, dacă nu era evident, se adresează celor care au niște venituri fabuloase și un spațiu foarte generos în palat pe care să-l dedice unui cinematograf dotat cu cele mai noi tehnologii. Cu un buget de start de 400.000 de dolari, configurația de bază a cinematografului IMAX pentru acasă poartă numele de Palais. Aceasta include două proiectoare 4K 2D/3D, un sistem proprietar de sunet surround IMAX, o telecomandă cu un ecran sensibil la atingere și fotolii pentru un număr între 7 și 18 persoane. Pentru un milion de dolari, puteți ajunge la o sală cu 40 de locuri și un ecran pe măsură.

Partea fascinantă a ecuației este că, deși această instalație este tot ce aveți nevoie pentru a vedea filme Blu-ray, conținut HD de la TV și orice alte formate multimedia, nu include accesul la conținut IMAX. Respectiva cutiuță minune vă mai costă 10.000 de dolari în plus, la care se mai adaugă costurile de închiriere ale fiecărui film, un detaliu care, de asemenea, nu este foarte accesibil.

Această nouă practică a celor de la IMAX s-ar putea să pară un pic absurdă, dar de fapt este doar o aliniere la cerințele pieței. În definitiv, aproape orice este accesibil la un click distanță în 2016 și ar fi absurd sau nenatural să nu se aplice același principiu și în cazul lansărilor în format IMAX. De fapt, aceast proiect IMAX Private Theatre este reinventarea produsului oferit de Prima Cinema, o companie care oferă filmele de la cinema acasă în ziua lansării de foarte mulți ani, iar IMAX a cumpărat o parte semnificativă din ea în 2013.

Sursa: Engadget