Halo Sport sunt căștile care te fac mai bun la efort fizic
Uneori, efortul fizic și antrenamentul regulat nu sunt suficiente pentru ca unii atleți să fie mai buni, iar atunci, intră în ecuație dopajul. Deși dopajul este clasificat ca fiind ilegal, sunt curios dacă, în timp, trucurile integrate în căștile Halo Sport nu vor fi clasificate ca fiind la limita legalității. Nu de alta, dar primele studii confirmă un salt destul de spectaculos și nenatural în performanță.
Creația unei companii mai puțin cunoscute, intitulată Halo Neuroscience, noile căști arată destul de bine și se pare că se și aud peste medie. Marele lor avantaj stă însă în altceva, abilitatea de a spori performanța într-o serie destul de spectaculoasă de activități fizice. Acest lucru este realizat prin descărcări electrice controlate la intensitate mică.
Practic, prin intermediul unor contacte poziționate pe interiorul căștilor, aproximativ 2 miliamperi sunt direcționați către cortexul motor, micșorând semnificativ timpul de reacție al neuronilor și, în consecință, amplificând mișcarea și coordonarea purtătorului.
Pentru că astfel de abilități nu par ancorate în realitate, Halo Neuroscience a efectuat niște teste destul de elaborate. Până când acestea sunt însă confirmare de o autoritate independentă merită să le percepeți cu un grad sporit de reticență. În plus, mai există și scenariul că testele nu pot fi considerate concludente din cauza lipsei unui eșantion mai mare.
Aparent, utilizătorii căștilor Halo Sport, prin intermediul algoritmilor de stimulare transcraniană a sporit abilitatea unor persoane de a învăța mai rapid partituri la pian. În urma unui alt test realizat pe echipa națională a Statelor Unite la ski, forța de propulsie a săritorilor a crescut cu un spectaculos 31%.
În orice caz, căștile chiar există și pot fi achiziționate la doar 550 de dolari de pe website-ul companiei. Dacă vreți să vă jucați cu tensiuni prin creier, aceasta s-ar putea să reprezinte una dintre cele mai plăcute metode.