Guccifer condamnat: Hackerul român a primit sentința în SUA

Guccifer condamnat: Hackerul român a primit sentința în SUA
23:38 01.09.2016

O mare parte din scandalul legat de serverul privat de emailuri al lui Hillary Clinton a fost declanșat de Guccifer. După ce a fost extrădat din România, hackerul român tocmai și-a primit sentința în SUA.

Numele său real este Marcel Lehel Lazăr și, pe lângă pasiunea sa pentru hacking, care îl va costa foarte scump, se pare că Guccifer era de meserie taximetrist. Din păcate, pentru următori câțiva ani, acesta își va petrece timpul într-o închisoare federală din Statele Unite ale Americii.

Joi, 1 septembrie 2016, Guccifer a fost condamnat, în urma unei negocieri cu procurorul responsabil de caz, la 52 de luni de închisoare. Cazul împotriva sa a fost construit în jurul a două acuze, pentru care a și pledat ca fiind vinovat. Este vorba de ,,accesare neautorizată a unui computer protejat și furt de identitate agravat”, acțiuni care, pe parcursul mai multor luni, au vizat atât șefi de stat și personalități politice, cât și vedete de la Hollywood. Printre cele mai importante nume ce au fost vizate de atacurile hackerului român se numără secretarul de stat Colin Powell, fostul președinte al Statele Unite al Americii – George W Bush și peste alți 100 de americani. Autoritățile americane sunt de părere că tot Marcel Lehel Lazăr este reponsabil și de dezvăluirea existenței serverului privat de email al lui Hillary Clinton, folosit de aceasta pe toată perioada în care af fost secretar de stat al administrației Obama.

Cea mai mare parte a cazului s-a judecat în luna mai a acestui an, dar sentința a întârziat să apară, până la mijlocul acestei săptămâni. Marea problemă nici măcar nu a fost procesul efectiv de hacking, fiind șanse destul de mari ca respectivul individ să nu fie prins. În definitiv, mândria lui Guccifer nu i-a permis să nu publice online conversații electronice private ale victimelor, informații medicale și financiare, împreună cu fotografii personale ale acelorași persoane. Astfel, a atras atenția asupra sa.

Sursa: Engadget