Final Fantasy IX ajunge pe iPhone și Android, la reducere

Final Fantasy IX ajunge pe iPhone și Android, la reducere
13:14 10.02.2016

Unul dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile, Final Fantasy IX prinde viață, după câțiva ani de pauză, pe iOS și Android. În teorie, ar trebui să existe și o versiune de PC a aceluiași titlu, dar nu are o dată exactă de lansare.

Cei de la Square Enix se află în posesia uneia dintre cele importante francize când vine vorba de jocuri video. Seria Final Fantasy este cunoscută de aproape orice gamer de pe întregul mapamond, indiferent dacă s-a jucat vreodată sau nu un astfel de joc.

În ultimii ani, Square Enix a lansat mai multe variante actualizate ale unor episoade mai vechi de Final Fantasy. Până acum câteva săptămâni, unul dintre jocurile care au fost neglijate a fost Final Fantasy IX. Din fericire, la momentul respectiv, dezvoltatorul a confirmat că acel titlu va ajunge pe PC și mobile, iar astăzi deja îl puteți achiziționa pentru iOS și Android.

Până pe 21 februarie, jocul pe care l-ați jucat probabil pe PlayStation, va fi la reducere în Google Play și Apple AppStore, deci ar fi păcat să nu-l cumpărați cu 20% mai ieftin. Cum se întâmplă de fiecare dată în cazul portării jocurilor vechi pe mobil, această versiune de Final Fantasy IX a fost modificată pentru a se potrivi ecranului mai mic. În același timp, grafica a fost actualizată, fără a se distanța foarte multe de aspectul versiunii clasice. În plus au fost introduse câteva funcții noi și câteva moduri de joc suplimentare, ,,high-speed” și ,,no encounter”. În plus, jucătorii se vor bucura de un sistem automat de salvări și o serie de realizări pe care le pot bifa in-game pentru a se lăuda mai târziu online cu ele.

Versiunea de PC a Final Fantasy IX, conform celor de la Square Enix, ar trebui să ajungă online la începutul lui 2016. Ca urmare, nu ar trebui să mai dureze foarte mult să-l experimentați pe computer, dacă refuzați să vă jucați acest joc pe mobil.

final-fantasy-ix

loading...