Facebook plănuiește un viitor în care Mark Zuckerberg nu va mai fi CEO
Deși nu pare că acel viitor e pe aproape, Facebook începe să își facă planuri pentru situația în care Mark Zuckerberg nu va mai fi CEO.
Compania le-a cerut acționarilor să voteze o propunere prin care controlul de vot al lui Zuckerberg să fie anulat în cazul în care acesta nu mai ocupă o poziție fruntașă în cadrul Facebook. „Acești noi termeni sunt pentru a ne asigura că nu vom rămâne o companie controlată de fondator în cazul în care încetăm să fim o companie condusă de fondator”, au declarat reprezentanții Facebook într-o declarație înaintată către Securities and Exchange Commission.
Propunerea stipulează că dacă Zuckerberg și-ar da demisia, acțiunile sale Clasa B s-ar converti în Clasa A, ceea ce i-ar garanta doar un vot per acțiune în loc de 10. Termenii i-ar împiedica, de asemenea, pe descendenții lui să rețină controlul asupra companiei prin posesia unui stoc Clasa B. Zuckerberg deține acțiuni Clasa B în valoare de 449 de milioane și acțiuni Clasa A de patru milioane, ceea ce îi dă un control de 53,8% din totalitatea puterii de vot a acționarilor.
Compania a mai spus că unul dintre motivele schimbării ar fi să îl încurajeze pe Zuckerberg să rămână prin preajmă. Potențiala pierdere a acțiunilor Clasa B l-au putea împiedica să plece și să se alăture unui competitor. În aprilie, a fost propusă o nouă clasă, și anume Clasa C, care i-ar permite lui Zuckerberg să păstreze controlul asupra companiei ani buni. Mișcarea ar trebui să îi permită CEO-ului, care a anunțat că vrea să își doneze majoritatea stocurilor Facebook în scopuri caritabile, să doneze fără a-și dilua puterea de votare, potrivit CNN.
Acum puțin timp, fondatorul Pirate Bay a vorbit despre poziția demnă de un dictator a lui Zuckerberg. Facebook a devenit atât de dominant încât poate fi considerat drept una dintre cele mai mari națiuni ale lumii, iar Mark Zuckerberg e dictatorul, a mai spus Sunde, în cadrul unui interviu acordat CNBC la o conferință din Amsterdam. „Facebook e cea mai mare națiune din lume și avem un dictator, dacă privești lucrurile din punct de vedere democratic. Mark Zuckerberg e un dictator. Nu l-am ales. El a setat regulile”.