Experimentul care vrea să arate că teleportarea este posibilă

Experimentul care vrea să arate că teleportarea este posibilă

Oamenii de știință vor să dovedească faptul că o teleportare precum am văzut în Star Trek este posibilă și în realitate. Prin urmare, o echipă de experți a conceput o schemă, prin care intenționează să creeze aşa-zisa stare a „pisicii lui Schrödinger”.

Aceștia au conceput un plan, cu care speră să realizeze prima teleportare a memoriei unui organism, folosind o tehnică denumită superpoziţionare cuantică. Cercetătorii sugerează că particulele pot exista în mod simultan în două sau mai multe faze diferite sau superpoziţii, respectiv în două sau mai multe locuri în acelaşi timp, chiar înainte să poată fi observate, scrie Daily Mail.

Experimentul a fost propus de profesorul Tongcang Li de la Universitatea Purdue, SUA şi de dr. Zhang-qi Yin de la Universitatea Tsinghua, China. Cei doi cred că, folosind oscilatoare electromecanice şi circuite superconductoare, pot face posibilă teleportarea în stare cuantică a microorganismelor.

Totodată, ei au conceput o schemă, prin care vor crea starea pisicii lui Schrödinger. Pentru cei care nu știu, aceasta se referă la faptul că un microorganism este capabil să se afle în două locuri diferite, în acelaşi timp. Experimentul a fost propus în anul 1935 de fizicianul austriac Erwin Schrödinger. Atunci, el a afirmat că poate pregăti o pisică să fie în acelaşi timp vie şi moartă.

Toncang Li şi Zhang-qi vor să găsească o metodă prin care să poată transpune în realitate conceptul lui Schrödinger, prin îngheţarea treptată a unei bacterii. În acest fel, va fi împiedicat schimbul de energie dintre organismul bacteriei şi mediul înconjurător. Apoi, un microb va fi ataşat de o membrană oscilatorie, iar, astfel, bacteria va putea să existe în superpoziţie.

În acest stadiu al experimentului, folosindu-se circuite superconductoare cu microunde, va putea fi realizată teleportarea. Mai explicit, aceasta constă din folosirea unui câmp magnetic puternic, care are capacitatea de a modifica starea internă a unui microorganism, transferând-o într-un altul. Din moment ce stările microorganismelor conţin informaţii, oamenii de ştiinţă speră că vor fi capabili să teleporteze memoria bacteriilor.

„Propunem o metodă prin care să poziţionăm un organism în două locuri diferite, în acelaşi timp. Pentru ca acest proces să fie realizabil, venim cu o schemă a teleportării stării cuantice a unui microorganism. Sperăm ca munca noastră să inspire alţi specialişti și ca aceştia să mediteze asupra potenţialului pe care îl poate avea teleportarea în viitor”, au susținut cei doi fizicieni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: