Genericul din Game of Thrones poate fi văzut și în 360 de grade

Cu toții am fost uimiți de introducerea fiecărui episod din Game of Thrones, iar acum o putem experimenta în 360 de grade.

Mai sunt doar nouă zile până la premiera noului sezon din Game of Thrones pe 24 aprilie. Din acest motiv, foarte mulți dintre noi ard de nerăbdare să afle ce s-a întâmplat cu personajele noastre preferate, inclusiv dacă Jon Snow mai este sau nu în viață. De cealaltă parte a ecuației, creatorii popularului serial, fac eforturi semnificative pentru a ne menține interesați.

După ce am văzut la începutul acestei săptămâni un nou trailei pentru noul sezor din Game of Thrones, iar în urmă cu mai puțin de 48 de ore a fost publicat un clip de producție, a sosit momentul și pentru o experiență de realitate virtuală desfășurată în același univers. Clipul interactiv la 360 de grade pe care îl puteți vedea mai sus a fost realizat de către HBO în colaborare cu Facebook, Oculus și Elastic. Aceștia din urmă sunt realizatorii originali ai clipului de intro al Game of Thrones.

Indiferent dacă veți urmări acest clip cu un kit Samsung VR sau cu un set Google Cardboard, imediat veți simți cum plutiți deasupra hărții regatului din Westeros. Ca în cazul oricărui alt clip la 360 de grade, puteți în permanență să schimbați perspectiva prin care vedeți ce se întâmplă pe ecran, atât prin mișcare capului, dacă folosiți un kit VR, cât și prin click-uri de mouse, dacă utilizați un PC.

Indiferent de varianta pentru care veți opta pentru a vă bucura de introducerea din Game of Thrones în acest format inovativ, experiența va fi unică. În plus, creatorii săi ne îndeamnă să facem un efort pentru a vedea mai multe Easter Eggs în clip. Acestea sunt ascunse destul de bine, dar există și vă vor încânta cu siguranță, dacă nu cumva vă vor frustra pentru că nu știți exact ce înseamnă.

Alexandru Puiu
06:00 15.04.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video