Din cauza Pokemon Go, Nintendo a pierdut 7 miliarde de dolari

Din cauza Pokemon Go, Nintendo a pierdut 7 miliarde de dolari
Alexandru Puiu
07:00 26.07.2016

Spre surprinderea celor care credeau că valoarea Nintedo va continua să explodeze, din cauza legăturii cu Pokemon Go s-a întâmplat exact opusul.

În urmă cu aproximativ o săptămână anunțam o creștere incredibilă a valorii acțiunilor Nintendo de la bursă, generată în mare parte de succesul înregistrate de Pokemon Go. Tot atunci, aflam că valoarea totală a Nintendo a devenit mai mare decât a Sony, pentru prima oară în câteva decenii. Se pare însă că bucuria a fost de scurtă durată.

Cei care au încercat destul de târziu să profite de valul de succes al Nintendo vor avea parte de pierderi financiare semnificative. Într-o scrisoare deschisă adresată investitorilor, oficialii Nintendo au admis că Nintendo nu va profita în mod direct de către câștigurile generate de Pokemon Go, din cauza faptului că nu s-a implicat în dezvoltarea titlului. Acesta este dezvoltat de Niantic, o compania care nu are nici o legătură cu gigantul japonez. Cum era însă de așteptat, există totuși o legătură între Nintendo și Pokemon Go, dar nu este una directă. Nintendo deține o cotă de 32% din The Pokemon Company, o entitate separată responsabilă de licențierea drepturilor de comercializare pentru orice creații ancorate în universul Pokemon. Pe termen lung, The Pokemon Company va primi o sumă de bani semnificativă de la Niantic pentru licențierea proprietăților intelectuale, dar doar o parte mică din acei bani va ajunge la Nintendo.

Pe 11 iulie, la scurt timp după lansarea Pokemon Go, valoarea tuturor acțiunilor Nintendo tranzacționate la bursă a crescut cu 7,5 miliarde de dolari. De atunci și până acum, valoarea companiei a crescut cu un total de aproape 12 miliarde de dolari. Ieri, la aflarea vești că investitorii Nintendo nu vor profita de succesul experienței mobile Pokemon, pierderile au fost de 6,7 miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, lovitura este una foarte serioasă, dar nu anulează complet avansul obținut în ultimele câteva săptămâni. Statistic însă, acțiunile Nintendo au căzut într-o singură zi cu 18%, cea mai mare scădere din 1990 și până acum.

Sursa: Engadget
Comentarii
loading...