29 iul. 2016 | 16:21

De ce nu am putea rezista în spațiu fără un costum de astronaut

ACTUALITATE
De ce nu am putea rezista în spațiu fără un costum de astronaut

În cazul în care te-ai întrebat ce șanse ai avea să supraviețuiești în spațiu fără un costum-gigant de astronaut, răspunsul e simplu: nici măcar una.

Moartea în spațiu este, așadar, un lucru sigur. Ceea ce nu mulți oameni cunosc în prezent este felul în care se întâmplă inevitabilul. Lăsând la o parte ceea ce ați văzut probabil la un moment dat în filme, trebuie să știți că moartea unei persoane în cosmos nu e chiar atât de dramatică.

Dacă am fi în spaţiul cosmic fără protecţie, aerul din plămâni s-ar epuiza rapid şi, în cazul în care nu ar interveni un element salvator, ne-am sufoca într-un timp foarte scurt, potrivit Mental Floss. Astfel, după cum scriu și cei de la Futurism, atât timp cât nu încercăm să ne ținem respirația în timpul fazei de decompresie, atunci am putea trăi în jur de 30 de secunde fără a fi supuși unor afecțiuni foarte grave. Cu toate acestea, după doar 15 secunde în care sângele este privat de oxigen, am leșina, iar ulterior, după câteva minute, se va produce moartea. Nici frigul, nici radiațiile și nici diferențele de presiune nu ne-ar omorî, ci lipsa oxigenului.

În al doilea rând, în sânge şi în ţesuturi s-ar forma bule de gaz, care ne vor crea dureri foarte puternice şi, într-un final, ar fi fatale. Același fenomen este experimentat și de scafandri, dar, bineînţeles, la o intensitate mult mai mică, prin diferențele de presiune din apă.

Există posibilitatea de a muri în spațiul cosmic chiar și dacă suntem echipați cu costume de astronaut. Acest risc se amplifică mai ales în cazul în care nu am avea o navetă cosmică în care să ne putem adăposti. Echipamentul care protejează cosmonauții este prevăzut cu un set de sisteme, care, dacă nu sunt alimentate la un anumit interval de timp, ies automat din funcţiune. Acest articol abordează puțin mai amplu aceeași chestiune.