Dacă ai un secret, felul în care îți scrii mailurile ar putea să te dea de gol

Dacă ai un secret, felul în care îți scrii mailurile ar putea să te dea de gol

Aparent, un nou studiu arată că nu suntem atât de buni la păstrarea secretelor precum am crede.

Yla Tausczik de la Universitatea Maryland din College Park, împreună cu o echipă de cercetători, a recrutat oameni care au admis că au ținut un secret enorm în ultimii șapte ani. S-au prezentat 1133 de voluntari, care au completat chestionarul inițial. Dintre ei, 179 au îndeplinit cerințele cercetătorilor. În final, au rămas 61.

Studiul secretelor e un subiect sensibil și nu poate fi realizat oricum. Nu poți să interoghezi prietenii subiecților fără să ridici suspiciuni și nu poți face multe lucruri, tocmai pentru că te afli pe un teren minat. Prin urmare, cercetătorii au decis să se uite prin mailurile voluntarilor. Majoritatea aveau secrete de natură romantică sau sexuală, cum ar fi adulterul sau homosexualitatea ținută sub tăcere. Alții ascundeau probleme medicale. Alții aveau secrete a căror divulgare le-ar fi putut schimba total viețile, potrivit New Scientist.

Toți au furnizat oamenilor de știință datele „de naștere” ale secretelor, precum și numele celor față de care le ascund sau cu care le-au împărtășit. Experții au examinat limbajul din mai mult de 59.000 de mesaje, cu ajutorul unui software. Cei care încercau să ascundă ceva erau mult mai activi social și hipervigilenți, în ciuda faptului că tot ce știam anterior indica o tendință de izolare.

În plus, aveau o grijă suplimentară pentru menținerea relațiilor cu cei pe care voiau să îi țină departe de informația sensibilă, trimițându-le mai multe mailuri pe lună comparativ cu perioada înainte de apariția secretului. Au folosit mai multe cuvinte care descriu emoții negative, cum ar fi „rănit”sau „urât” și cuvinte care descriu înțelegerea și cauzalitatea, de exemplu „dacă” și „pentru că”. Studiul va fi prezentat luna aceasta, în cadrul Conferinței Internaționale pe Web și Social Media din Cologne, Germania.

David Markowitz de la Universitatea Stanford e de părere că Tausczik și colegii săi au reușit să găsească o metodă inteligentă de a obține informații care ar trebui să rămână ascunse. Așa cum mincinoșii se dau de gol tocmai când se străduiesc excesiv să se comporte ca niște oameni sinceri se întâmplă și în acest caz. O încercare disperată de a ne comporta normal poate ridica suspiciuni serioase.

Oamenii de știință speră să identifice modele lingvistice recurente, care să poată ajuta la dezvoltarea de sisteme care depistează minciuna în mod automat. Markowitz spune că e tentant să crezi că un algoritm poate detecta ușor ceva suspect, dar pentru asta e nevoie să cunoaștem mai multe informații despre un individ și comportamentul său specific. Nu e suficient să te raportezi la o serie de modele standard de limbaj.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI