Cum ar putea arăta viitoarele tastaturi Apple

Cum ar putea arăta viitoarele tastaturi Apple

Apple ar putea implementa o serie de schimbări în cazul tastaturilor în viitor.

Tastaturile folosite de către cei de la Apple au fost lăudate de întregul sector tech pe parcursul anilor, însă compania din Cupertino ar putea implementa o serie de schimbări majore în viitorul apropiat. Astfel, conform celor de la Engadget, aceasta ar vrea să se folosească de tastatura dinamică cu E-Ink produsă de Sonder Design, pe care ar vrea să o includă în laptopurile sale, în viitor.

Desigur, pentru moment, nu știm exact cum ar putea fi realizat acest lucru. Engadget susțin că elementele inscripționate pe fiecare dintre taste ar putea să se schimbe în funcție de necesități. Astfel, în cazul în care ați folosi o aplicație precum Paint, acestea ar afișa instrumente sau alte elemente. În cazul în care ați folosi o altă limbă, precum rusa, literele din alfabetul latin ar fi înlocuite cu cele din alfabetul chirilic.

Persoane din cadrul Sonder au confirmat faptul că au avut loc discuții, însă, pentru moment, nu știm dacă au ajuns la o înțelegere cu oficialii Apple. Ei specifică doar că sunt aproape de a încheia trei contracte cu producători de laptopuri. Desigur, chiar și în cazul în care Apple se numără printre aceștia, sunt șanse mici să vedem un Mac cu o asemene tastatură în viitorul apropiat.

Și acesta nu este singurul plan interesant al companiei. Următoarea generație de telefoane din gama Apple ar putea fi cea mai compactă de până acum, dacă producătorul reușește să creeze un ecran fără bezel.  Asta poate fi posibil după ce compania a înregistrat un brevet care descrie integrarea senzorului de lumină ambientală în display. Astfel, nu ar mai fi nevoie de tot spațiul din jurul ecranului. Ideea de folosire a unui senzor de lumină ambientală este destul de simplă. Prin intermediul său, telefonul știe câtă lumină ajunge pe ecran la orice moment dat. Acesta este motivul pentru care iPhone, dar și majoritatea telefoanelor de ultimă generație, pot ajusta automat luminozitatea ecranului.

Citește și:
Etichete: