Cea mai mare temere legată de Samsung Galaxy Note 7 a fost confirmată

Cea mai mare temere legată de Samsung Galaxy Note 7 a fost confirmată

Galaxy Note 7 este unul dintre cele mai așteptate telefoane și se zvonește că va fi concurentul principal pentru iPhone 7. Totuși, una dintre cele mai mari temeri ale fanilor Samsung a fost încă o dată confirmată.

Au trecut deja mai mult de cinci ani de când Samsung ne servește două telefoane de top pe an, unul vine la pachet cu un stylus S Pen și poartă numele de Galaxy Note, iar al doilea este Galaxy S. Conform speculațiilor, în doar câteva luni, ne va fi detaliat Galaxy Note 7, un phablet care, cel puțin în teorie, ar trebui să se materializeze printr-un upgrade semnificativ.

Se pare, totuși, că Galaxy Note 7 va veni cu doar 4GB de memorie RAM, adică exact cât au terminalele din seria Galaxy S7. Asta nu înseamnă că nu va fi suficient pentru un smartphone de top, dar OnePlus 3, de exemplu, are 6GB, așa cum ar fi fost de dorit să aibă și Galaxy Note 7.

În AnTuTu a apărut, acum nu mult timp, un dispozitiv cu numele de cod SM-N930V. În contextul în care Galaxy Note 5 era intitulat SM-N920, N930V ar putea fi un Note 7 destinat operatorului american Verizon. Acesta este construit în jurului unui display quad HD cu o rezoluție de 2560 x 1440 pixeli și folosește pentru procesare o combinație între un Snapdragon 820 de la Qualcomm, 4GB RAM și un GPU Adreno 540. Memoria internă este de 64GB, iar cele două camere sunt de 13, respectiv 5 megapixeli.

Un benchmark publicat de Geekbench a confirmat memoria de 4GB. Practic, Galaxy Note 7 va fi aproape identic cu Galaxy S7 pe interior, la fel precum Galaxy Note 5 a fost identic cu Galaxy S6. Având în vedere că pentru o perioadă s-a vehiculat utilizarea a 6GB RAM și a unui Snapdragon 823, se pare că acele zvonuri au fost greșite.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: