12 apr. 2016 | 15:00

Ce îți spune Siri când o întrebi dacă Jon Snow chiar a murit

ENTERTAINMENT
Ce îți spune Siri când o întrebi dacă Jon Snow chiar a murit

Siri e un instrument util, chiar dacă mai face gafe. Un lucru nu i-l poate contesta nimeni: simțul umorului, surprinzător de ascuțit pentru un asistent virtual.

După ce ne-a dezamăgit când nu s-a dovedit utilă în situațiile cu adevărat urgente, Siri și-a rezolvat problemele și și-a reocupat locul de entertainer pentru utilizatorii de iPhone. Actrița Kerry Washington a făcut o descoperire cât se poate de amuzantă, pe care a publicat-o pe contul de Instagram. Întreab-o pe Siri dacă Jon Snow chiar e mort, iar răspunsul va fi: „Nu știu. Doar sper că cineva se va ocupa de doggie daycare pentru Ghost”.

WHAT?!?!?! I can’t. #GameOfThrones #Dead

A photo posted by Kerry Washington (@kerrywashington) on

Pentru că în România termenul nu are cum să fie popular, pentru că nu prea există servicii de acest tip, doggie daycare se referă la îngrijirea pentru câini similară celei pe care o primesc copiii la creșă sau la grădiniță. Trebuie să admitem că răspunsul lui Siri e amuzant, chiar dacă ne-ar frânge inimile să aflăm că Jon Snow chiar a murit. Și nu este singurul răspuns pe care îl are:

Siri - este Jon Snow mort (1) Siri - este Jon Snow mort (2) Siri - este Jon Snow mort

Deşi au rămas mai puţin de două săptămâni până la revenirea serialului Game of Thrones, HBO a lansat cel de-al doilea trailer pentru mult-așteptatul sezon VI. Noul trailer îi dezvăluie pe aproape toţi actorii din cel de-al şaselea sezon – de la o scurtă secvenţă cu cadavrul lui Jon Snow, până la o Arya Stark oarbă de la House of Black and White, apoi până la fraţii Lannister, care urzesc planuri pentru a recăpăta controlul asupra Debarcaderului Regelui.

De asemenea, în trailer apar câteva secvenţe epice cu Regele Întunecat şi trupa lui războinică de Călăreţi Albi, care se îndreaptă extrem de periculos în vecinătatea Zidului. Noul trailer tachinează şi mai mult fanii seriei prin prezenţa lui Ser Davos Seaworth şi a vrăjitoarei Melisandre la Zid. De altfel, Ser Davos este surprins afirmând: „Nu există scăpare. Trebuie să luptăm.” Cersei plănuieşte o răzbunare aprigă cu Jaime, iar Daenerys Targaryen este luată prizonieră de nomazii Dothraki, în timp ce Arya este în plin antrenament sub instrucţia lui Jaqen H’ghar, unul dintre oamenii fără de chip din Braavos, care o ameninţă că după o a doua şansă, nu va mai primi o a treia.

Tyrion Lannister învaţă cum să supună dragonii, iar accentul cade şi asupra reprezentanţilor Casei Greyjoy şi a Sansei, care caută să îi pedepsească cu vârf şi îndesat pe cei care i-au ucis familia. Noul sezon se anunţă la fel de sângeros și intens cum ne-am obișnuit deja.