Care-i mai tare? iPhone 6S și Galaxy S7 date de pământ

Nu este nici prima și nici ultima oară când se realizează un test comparativ între nivelul de rezistență al Galaxy S7 și iPhone 6S. De această dată însă testul s-a realizat într-un mediu controlat cu aparate speciale.

În cazul în care ați evitat atât de mult timp upgrade-ul la un nou iPhone sau Galaxy S, dar sunteți convinși că nu mai puteți aștepta, ar fi recomandabil ca decizia de achiziție să se bazeze măcar un pic și pe gradul de anduranță al aparatelor. Nu de alta, dar prețul unui nou smartphone de top în ziua de azi este absurd din foarte multe puncte de vedere și ar fi păcat să ajungă într-o stare deplorabilă pentru că v-a scăpat din mână de la o jumătate de metru.

Am văzut câteva teste realizate într-o manieră similară la scurt timp după lansarea iPhone 6S vizavi de un Galaxy S6 la momentul respectiv. În momentul în care Galaxy S7 a ajuns pe piață, mai multe terminale iPhone 6S au ajuns din nou în lumina reflectoarelor pentru o comparație cât se poate de concludentă.

De această dată, clipul comparativ pe care îl puteți viziona în întregime mai sus a fost realizat de cei de la PhoneBuff, aceeași indivizi care au creat numeroase clipuri cu un grad semnificativ de optimism pentru a vă da încredere în autenticitatea protocolului de testare. Folosind o mașină profesională pentru realizat teste de trântit telefoane, fiecare aparat a fost dat de pământ de la un metru înălțime pe spate, pe față și pe fiecare dintre laterale, fără nici un fel de forță suplimentară aplicată.

Deși puteți vedea și voi maniera în care s-a realizat testarea, în cazul în care vreți să aflați direct rezultatul, răspunsul este iPhone 6S. Din păcate pentru fanii Samsung, la Galaxy S7 s-a crăpat într-un mod cât se poate de vizibil sticla de pe spate, făcând telefonul neutilizabil.

Alexandru Puiu
07:07 27.05.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video