Când va ajunge Samsung Galaxy S7 în magazine
Samsung Galaxy S7 este cel mai anticipat smartphone al acestui început de an. Va fi lansat în curând, iar mulțumită unui leak știm și pe ce dată va ajunge în magazine.
Despre Samsung Galaxy S7 am aflat cam tot ce era de aflat până acum. Specificațiile au ajuns pe Internet în urmă cu ceva timp, data de prezentare va fi, cel mai probabil, 21 martie, chiar înainte să debuteze Mobile World Congress, iar acum am aflat și data de la care va fi disponibil în magazine.
Evan Blass, cunoscut sub numele @evleaks a publicat, pe Twitter, o informație potrivit căreia cel mai nou vârf de gamă al sud-coreenilor va putea fi cumpărat începând cu 11 martie.
Blass spune că aceea este data la care americanii vor avea acces la S7, dar bănuim că și în Europa va ajunge în jurul aceleiași perioade.
Cât despre specificațiile tehnice despre care vă ziceam mai devreme, cel mai probabil Samsung Galaxy S7 va fi dotat cu un procesor Snapdragon 820, produs tot de Samsung, cu 4GB memorie RAM și cu un display cu rezoluție QHD.
Spațiul de stocare va fi de 32GB, dar spre deosebire de modelul S6, va avea și un slot pentru card microSD, lucru care ar trebui să îi mulțumească pe utilizatori. Camerele foto vor fi de 12, respectiv 5MP, iar telefonul va rula Android 6.01 Marshmallow. Display-ul ar putea incorpora o tehnologie similară 3D Touch de la Apple.
Vă vom oferi toate detaliile despre Samsung Galaxy S7 din Barcelona, de la evenimentul de lansare dinainte de MWC 2016.