10 dec. 2016 | 10:29

Bully – clasicul joc Rockstar Games vine pe iOS și Android

VIDEO VIDEO

Înainte de a face valuri cu seria Grand Theft Auto, cei de la Rockstar Games lansau Bully pe PlayStation 2. Respectivul joc a fost portat acum pe iPhone și Android.

Cei de la Rockstar Games nu s-au ferit niciodată să facă jocuri video un pic altfel, titluri care să provoace dezbateri și care să ducă ideea de violență la extrem. Pe de altă parte, am vorbit de fiecare dată de creații interesant care oferă o libertate deosebită jucătorilor. O astfel de creație este și Bully. Lansat original în 2006 pentru PS2, Bully revenit în actualitate de câteva ori în ultimul deceniu, ajungând să fie disponibil în variante precum Scholarship Edition sau Anniversary Edition, pe Xbox 360, Nintendo Wii, PC sau PS4.

Bully lipsea însă de pe platformele mobile, iar acest minus a fost remediat zilele trecute printr-o variantă portată pe iOS și Android de către War Drum Studios. Chiar și în această iterație, jocul cu o lume deschisă și foarte multă libertate, pătrează toate particularitățile versiunii originale de pe PlayStation 2. Mai ales în ceea ce privește povestea originală și campania single player, aceea va fi retrezi cu siguranță amintirile fanilor.

Partea bună este că această versiune pe care o puteți descărca acum din AppStore sau Google Play include și tot conținutul lansat în iterațiile ulterioare ale titlului. Astfel, nu veți rata nici un element din Bully: Scholarship Edition lansat în 2008.

Studioul responsabil de efortul din spatele acestui proiect a ținut să menționeze că titlul a fost optimizat pentru ecrane cu rezoluție foarte mare, include controale contextuale pentru a oferi o flexibilitatea deosebită celor care se joacă, iar dacă aveți un controller de gaming dedicat conectat la smartphone, acela e de asemenea suportat. În plus, prin intermediul unui set de Friend Challenges, veți putea intra într-o competiție cu prietenii folosind scorurile obținute la câteva mini-jocuri stil arcade. Dacă aveți un cont pe Rockstar Games Social Club, salvările vă vor fi sincronizate între dispozitivele pe care vă jucați.

Bully: Anniversary Edition costă 7 dolari și poate fi descărcat acum.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele