Alphabet, compania-mamă a Google, are rezultate financiare impresionante

de: Alexandru Puiu
28 10. 2016

În urmă cu câțiva ani, a fost fondată compania Alphabet, menită să includă sub aceeași umbrelă toate proiectele celor de la Google. Inițiativa s-a dovedit a fi una inspirată, iar profitabilitatea e remarcabilă.

Majoritatea companiilor populare din tech, fie au început să piardă bani, fie au tendința să genereze un profit semnificativ mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut. Există însă o excepție de la regulă, iar aceea vine sub forma gigantului american Alphabet. În urma publicării rezultatelor financiare pe cel de-al treilea trimestru fiscal din 2016, este evident că în continuare se iau foarte multe decizii inspirate în curtea Google.

Atât încasările, cât și profitabilitea Alphabet a explodat, înregistrând o creștere aproape nemaiîntâlnită față de 2015 de 20%, până la 22,5 miliarde de dolari într-un singur trimestru. Profitul net a crescut până la 5,1 miliarde de dolari, cu 27% mai bine decât în aceeași perioadă de acum un an.

Deși există foarte multe proiecte, mai mici sau mai mari, ce activează sub Alphabet, Google este în continuare cel mai important jucător din ecosistemul corporației în materie de profitabilitate. Celelalte inițiative au generat încasări de 197 de milioane de dolari, în timp ce pierderile au fost de 865 milioane de dolari. Majoritatea banilor, Google îi generează tot din reclame, dar acestea nu mai sunt afișate pe desktop-uri, ci în clipuri video și mobile.

Ca un mic detaliu, lista celorlalte inițiative include Verily, Google Fiber, Google X, Ventures Investment Group, Nest, Calico și nu numai. Toate acestea, deși funcționează pe minus, măcar se orientează în direcția corectă. Ele au generat un profit cu 40% mai mare decât acum un an, iar pierderile nete, pe aceeași perioadă de 3 luni, sunt de 865 milioane de dolari, în loc de 980 milioane în 2015. Din acest spectru de activități, Fiber, Verily și Neste o duc cel mai bine.

Afacerea de hardware a Google, ce include telefoanele și tabletele Pixel, Daydream VR și echipamentele Google Home au generat încasări în creștere de până la 2,4 miliarde de dolari.