21 mai 2016 | 09:42

”Alice în Țara Oglinzilor” ajunge și în cinematografele din România și arată spectaculos

ENTERTAINMENT
”Alice în Țara Oglinzilor” ajunge și în cinematografele din România și arată spectaculos

”Alice în Țara Oglinzilor” ajunge curând și în România și, din câte am văzut în trailer, se anunță spectaculos, atât prin efectele speciale, cât și prin poveste.

În noul film Disney „Alice În Țara Oglinzilor”, Alice (Mia Wasikowska) se reîntoarce în lumea bizară din Underland şi călătoreşte înapoi în timp pentru a-l salva pe Pălărierul Nebun (Johnny Depp). În scenă intră şi Iepurele Alb (Michael Sheen), Asbolem (Alan Rickman), Pisica de Cheshire (Stephen Fry) şi Mirana (Anne Hathaway), dar şi un personaj cu totul deosebit Timpul însuşi (Sacha Baron Cohen), jumătate om, jumătate ceas.

Regizorul James Bobin a ales să filmeze mare parte din cele 12 scene practice ale filmului în studiourile Shepperton, în apropierea Londrei. Aici, cel mai mare decor a fost cel pentru oraşul Witzend, de aproape 74 de metri pe 100 şi la care au lucrat peste 35.000 de oameni timp de 16 săptămâni. Decorul a inclus 13 clădiri, printre care un magazin de pălării, o ceasornicărie, un magazin de dulciuri, câteva case şi un castel. Şi casa Pălărierului Nebun a fost ridicată tot aici, având două etaje şi forma bizară de pălărie.

Pentru efectele speciale au fost folosite 21 de ecrane albastre, totalizând peste 28 de kilometri. Una dintre cele mai spectaculoase încăperi este Camera Marelui Ceas al Tuturor Timpurilor, care măsoară 30 pe 40 de metri.

De-a lungul filmărilor au fost folosiţi peste 1.000 de figuranţi, care au fost, pe rând, invitaţi la petrecere, orăşeni sau muncitori în docuri. Fiecare figurant a trecut, zilnic, pe la machiaj şi costume, pentru că producătorii au vrut să reconstituie cât mai fidel atmosfera bizară din Underland.

ilmările exterioare ale vilei Ascot au avut loc la Conacul Ditchley din Oxfordshire, o vilă cu un bogat trecut, construită în 1722 şi care a găzduit, de-a lungul anilor, mulţi politicieni de renume, printre care şi Winston Churchill.

Alice (Mia Wasikowska) and Absolem (the voice of Alan Rickman) converse in Disney's ALICE THROUGH THE LOOKING GLASS, an all new adventure featuring the unforgettable characters from Lewis Carroll's beloved stories.

Cadrele cu exteriorul casei copilăriei lui Alice au fost luate pe strada Fournier din estul Londrei, unde multe dintre imobile au fost construite la începutul secolului al XVIII-lea şi sunt exemple clasice de arhitectură georgiană timpurie.

Interioarele casei din Kingsleigh sunt, de fapt, încăperile unei clădiri istorice datând din 1700 şi care este situată pe strada Craven din Londra, unde a locuit chiar Benjamin Franklin timp de 16 ani.

Nava lui Alice, numită The Wonder (Minunea), a prins viaţă cu ajutorul ambarcaţiunii Earl of Pembroke (Contele de Pembroke) andocată la Gloucestershire. Dar, pentru a o imagine cât mai reală a aventurii pe mare, echipa de producţie a construit o replică a punţii la studiourile Longcross. Nava a fost de aşa natură proiectată încât se înclina cu 45 de grade în orice direcţie în numai patru secunde. Însă, pentru a opera sistemul greu de suspensii, cele 12 rezervoare şi turbinele a fost nevoie de prezenţa a 32 de oameni. În plus, furtuna de pe mare a presupus folosirea a 900.000 de litri de apă.

Filmul „Alice Through The Looking Glass / Alice În Ţara Oglinzilor” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 27 mai 2016, în format 3D, IMAX 3D, 4DX și Dolby Atmos, variantă subtitrată.

Alice (Mia Wasikowska) returns to the whimsical world of Underland and encounters Iracebeth, the Red Queen (Helena Bonham Carter) in Disney's ALICE THROUGH THE LOOKING GLASS, an all-new adventure featuring the unforgettable characters from Lewis Carroll's beloved stories.