Xiaomi Mi5 ar putea fi primul telefon cu Snapdragon 820

Xiaomi Mi5 ar putea fi primul telefon cu Snapdragon 820

Mult așteptatul Xiaomi Mi5 ar putea fi primul telefon dotat cu noul Snapdragon 820.

De curând, un nou telefon al chinezilor de la Xiaomi a apărut pe site-ul Geekbench, iar specificațiile acestuia par a fi unele demne de un vârf de gamă. Astfel, conform publicației GForGames, am putea avea de-a face chiar cu modelul Mi5, dispozitiv care ar fi trebuit să fie lansat pe parcursul acestui an. Probabil cel mai interesant aspect al specificațiilor apărute pe Geekbench este procesorul. Inițial, Mi5 trebuie să beneficieze de Snapdragon 810, însă problemele cu supraîncălzirea au dus la o amânare a date oficiale de lansare.

Acum, telefonul se pare că va include un Snapdragon 820. În cazul în care zvonurile sunt confirmate, iar Xiaomi Mi5 debutează pe piață în luna decembrie, acesta ar putea fi chiar primul terminal dotat cu cel mai nou procesor al celor de la Qualcomm. În ceea ce privește specificațiile, nu avem foarte multe informații. Imaginea de mai sus ne spune că telefonul va avea nu mai puțin de 3GB RAM și va rula Android 6.0 Marshmallow, așa cum era de așteptat.

Xiaomi nu a ignorat nici dispozitivele purtabile în ultimul timp. După o perioadă de zvonuri, chinezii au prezent în mod oficial noul Mi Band 1S, care pare a fi una dintre cele mai ieftine brățări pentru fitness disponibile.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI