Un robot a învățat să gândească uman și aproape a trecut testul Turing

Un robot a învățat să gândească uman și aproape a trecut testul Turing
Andrada Bonea
12:11 12.12.2015

Oamenii și computerele învață în moduri diferite. Omul poate vedea un obiect și intui ce reprezintă și pentru ce poate fi folosit, pentru ca apoi să identifice rapid lucruri similare. Un computer poate ajunge la aceeași concluzie doar după ce primește mii și mii de exemple, astfel încât să dezvolte un automatism.

Oamenii de știință de la Universitatea din New York au descoperit un mod prin care nu doar că pot mima felul în care oamenii ating aceste etape mentale, dar și pot face computerele să recreeze simboluri și simboluri aproape imposibil de diferențiat de cele create de om. Studiul despre care vorbim a fost publicat în revista Science, iar experții explică felul în care au creat un algoritm BPL (Bayesian Program Learning), care transformă conceptele în programe simple pe calculator și le permite mașinăriilor să învețe multe noțiuni, pornind de la un simplu exemplu.

În alfabetul digital, litera „A” e reprezentată de un cod. În loc ca un programator să îl scrie, computerul îl generează, astfel încât să reprezinte litera și să producă variații bazate pe ea. Modelul folosește, astfel, noțiuni de la conceptele învățate anterior. Dacă știe alfabetul latin, de exemplu, acest lucru îi poate servi pentru a-l învăța pe cel grec.

Exemple

Brenden Lake este principalul autor al cercetării și spune că revelația a venit atunci când cercetătorii au dezoltat un algoritm care să imite, într-o oarecare măsură, profunzimea raționamentului uman și capacitatea de a face asocieri. În timpul unei prezentării, oamenii de știință au spus că nu au creat doar un program de învățare a mașinăriilor, dar au reușit să facă în așa fel încât conceptele învățate să fie, la rândul lor, programe. Așa funcționează și creierul uman. Conceptele pe care noi le învățăm sunt tot programe și părți din programe, a spus Joshua Tenenbaum, expert MIT.

Modelul a trecut o formă dificilă a Testului Turing, generând desene care nu au putut fi cu ușurință distinse de unele create de om. Evident, cercetătorii văd un potențial imens în inovația inteligențelor artificiale și dezvoltarea roboticii. Dacă un robot poate lua decizii logice și face asocieri bazate pe noțiuni învățate, ar putea fi, cândva, învățat să ia decizii aproape umane. Un gând deopotrivă înfricoșător și uimitor, am spune.

Pe de altă parte, Oren Etzioni, CEO-ul Institutului de Inteligență Artificială, a declarat pentru Mashable că cei de la Universitatea din New York nu au bătut Testul Turing mai mult decât alte computere testate anterior. Nu neagă faptul că cercetarea are rezultate fascinante, dar nu crede că e suficient. „Este un pas înainte pentru domeniul inteligenței artificiale, dar aplicațiile concrete se află la ani, sau chiar zeci de ani distanță. Nu poți compara rezultatele cu cele umane. Lipsesc înțelegerea liniilor paralele, simetria, multe elemente opționale și conexiunile”, a declarat Etzioni, referitor la desenele pe care le puteți vedea mai sus.

 

 

 

loading...