Sony A7s și convertoarele pentru o vedere cât mai largă [REVIEW]
De câțiva ani, Sony experimentează cu camere foto mirrorless full frame. Practic, standardul profesioniștilor a devenit și mirrorless prin Sony, după ce decenii întreg a fost doar pe film și în DSLR-uri. Odată cu Sony A7s am primit spre testare și un obiectiv de 28mm cu două convertoare și un zoom 24-240mm. La final, am rămas cu impresia că ecosistemul de obiective se mărește, chiar dacă lent, iar ideea convertoarelor este binevenită.
Camerele full frame presupun că au un senzor cât un cadru de film, adică 35mm. Sony a avut RX1 drept prim model, dar avea obiectiv fix. A lansat apoi modelele A7, A7r și A7s, iar mai nou A7 II cu obiective interschimbabile. Până acum, doar pe A7s n-am avut ocazia s-o testeze, dar am recuperat de Paște. La fel de interesant a fost și kitul obiectiv de 28mm plus două convertoare.
Nu este o surpriză că Sony n-are suficiente obiective pentru sistemul Alpha full frame, un așa ecosistem crește, dar o face destul de lent. Însă sunt o adăugire interesantă și utilă convertoarele.
Sony A7s – puțini megapixeli pentru multă lumină
Dacă ești cât de cât familiarizat cu industria foto, știi deja că A7s s-a remarcat prin puțini megapixeli, dar cu o plajă ISO foarte mare. Nu se descurcă excelent la ISO-409.600 (fiind pragul maxim), dar niveluri de tipul: 25.600 sau 51.200 se ating cu brio și cu o calitate bună a imaginilor. Camera este gândită în special pentru videografi (filmează și 4K), pentru condiții de luminozitate scăzută și mai puțin pentru fotografii.
Asta nu înseamnă că imaginile nu vor ieși foarte bine, doar că nu ai folosi-o la maximum din potențial. Nu cred în această gândire, ci că îți folosești un dispozitiv pentru ceea ce ai nevoie și dacă ai nevoie. Totuși, dacă ai nevoie de rezoluție, e clar că la 12 megapixeli nu ai prea mult spațiu de „manevră“, de aceea există A7r cu 36 de megapixeli.
Dincolo de toate aceste aspecte, pentru mine a fost o plăcere să fotografiez cu Sony A7s, cum a fost și cu celelalte modele. Senzorul Sony cu algoritmul propriu de procesare produce imagini foarte bune, cu tonuri pe care le distingi imediat ca fiind ale Sony. Chiar dacă și Nikon, și alții folosesc senzori Sony, algoritmul de procesare influențează rezultatele. Apoi, declanșatorul Sony are ceva aparte, similar unui aparat pe format mediu. E zgomotos, nepotrivit în situații când trebuie să fii tăcut, dar are farmecul său.
În timpul cât am avut Sony A7s am folosit cu precădere zoom-ul – un Sony FE 24-240mm f/3.5-6.3 cu stabilizare de imagine -, apoi obiectivul Sony FE 28mm f/2 cu convertorul pentru wide, care îl transformă într-unul de 21mm. Nu apreciez prea mult imaginile realizate cu un fisheye din cauza deformării care apare, dar dacă folosești acest convertor, obții o distanță focală de 16mm.
De la fix la zoom pe Sony A7s
Apreciez ideea convertoarelor pe un obiectiv deja disponibil, mai util aș vedea convertor pentru 35mm și să obții unul de 24-28mm. Totuși, trebuie să iei în calcul greutatea. Adaugi încă un „obiectiv“ pe un obiectiv deja existent, iar asta schimbă în primul rând echilibrul. Schimbul se face destul de ușor, ai un buton de deblocare, dar trebuie să fii atent ca suprafața dintre cele două să fie curată și să nu strici fotografii fără să-ți dai seama.
Când vine vorba de zoom, acest obiectiv Sony de 24-240mm se descurcă foarte bine când vine vorba de stabilizarea imaginii, are o calitatea a construcției foarte bună și un inel de focus pe care îl controlezi ușor, dar nu este un obiectiv pentru videoclipuri. Inelul de zoom se mișcă suficient de greu cât să se vadă în video. Este însă rapid în focalizare, chiar și la zoom maxim, și e rezistent la apă și praf. Un minus semnificativ al obiectivului 24-240mm e că în vignetează la capătul wide, preponderent în colțul din dreapta sus.
Revenind la obiectivul fix și la convertoare, nu te aștepta să fie înlocuitoare perfecte pentru obiectivele clasice. Sunt de ajutor, că poți obține cu același obiectiv fix mai multe distanțe focale, dar sunt mai grele decât majoritatea obiectivelor fixe. Eu aș folosi mai mereu un obiectiv de 18-24mm, așa că acest convertor de 21mm s-a potrivit la fix pe preferințele mele. Totuși, înainte de a investi în această „sticlă“, gândește-te dacă merită pentru nevoile tale.
Obiectivul de 28mm, spre exemplu, costă aproximativ 450 de dolari. Este un preț foarte bun, pentru ceea ce poate. Dar convertoarele costă 250 de dolari pentru wide, respectiv 300 de dolari pentru fisheye. Per total, ai avea obiective de aproximativ 1.000 de dolari, toate la f/2. Prețul e mic, obiectivele cumpărate individual ar fi costat mai mult, dar trebuie să iei în calcul și confortul în utilizare și greutatea suplimentară.
Cât despre zoom, are un preț de aproape 1.000 de dolari, dar este și singurul disponibil pentru o așa distanță focală. Mai este un Sony FE 70-200mm constant la f/4, dar costă 1.5000 de dolari și, desigur, nu oferă un cadru suficient de wide.
Concluzia experienței cu Sony A7s
În perioada în care am folosit aparatul, am realizat aproximativ 300 de fotografii. Cele mai multe sunt cu teleobiectivul pentru că îmi place să surprind de la distanță diverse scene. Totuși, este interesant să vezi lumea printr-unul de 21mm (28mm + convertor) și să o compari cu ceea ce vezi cu ochiul liber. Planul Sony cu aceste convertoare nu este lipsit de utilitate, iar să ai un pachet de trei obiectiv wide cu aproximativ 1.000 de dolari este, aproape, un chilipir și un pilon de susținere pentru sistemul Sony FE.