24 apr. 2015 | 17:15

Samsung se mândreşte cu filozofia de design din spatele Galaxy S6

ACTUALITATE
Samsung se mândreşte cu filozofia de design din spatele Galaxy S6

După eşecul răsunător înregistrat anul trecut cu Galaxy S5, oricine poate aprecia designul mult mai complex din spatele recent lansatului

Într-o perioadă relativ scurtă, cei de la au pierdut foarte mulţi clienţi, iar vânzările lor au fost dezamăgitoare, fapt ce poate fi atestat şi de scăderea bonusului salarial primit de directorul diviziei de mobile a companiei. Salvarea gigantului sud coreean s-ar putea să fi venit luna trecută, odată cu lansarea noilor sale vârfuri de gamă, Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge. În definitiv, aceste aparate au reprezentat alinierea la cerinţele pieţei, folosirea de materiale premium pentru carcasă, precum sticlă şi aluminiu. Interfaţa software realizată de Samsung, în aceste cazuri particulare, a fost de asemenea simplificată într-un mod radical, dar acest aspect a contat mai puţin.

Deşi precomenzile şi vânzările de Galaxy S6 au confirmat deja că acesta e un succes răsunător de piaţă, oficialii companiei au simţit nevoia de a se lăuda un pic în legătură cu deciziile de design. Au făcut acest gest printr-o postare pe blogul oficial global.samsungtomorrow.com. În respectivul context ne este detaliată viziunea care a dus la materializarea acestui proiect. Minhyouk Lee, vicepreşedintele Samsung şi directorul diviziei de design pe partea de mobile a companiei a scris articolul. Ideea de bază, dacă nu era evidentă, este cât se poate de simplă. Au pornit de la zero când au început să cocheteze cu ideea celui mai nou Galaxy S.

,,Am început la zero. Era vorba de întoarcerea la începuturi. Principalul punct de focus a fost reprezentat de aspectele fundamentale ale produsului.” Pentru că nu putea lipsi referinţele la natură dintr-o astfel de poveste, Lee a simţit nevoie să afirme că s-a inspirat, printre altele, din fluxul apei pentru designul Galaxy S6. ,,Ca un castron metalic umplut până la vârf cu apă, sticla este încadrată frumos în metal pentru a reprezenta într-un mod simbolic armonia dinamică dintre tehnologia de încredere şi designul creativ. Prin reflectarea luminii din unghiuri diferite, culori diverse şi încântătoare sunt create pentru a oferi un sentiment mistic.”

În altă ordine de idei, întregul text e destul de metaforic în formulări, dar dacă sunteţi un fan al produselor Samsung nu ar trebui să-l evitaţi. Nu de alta, dar se vehiculează că până la sfârşitul acestui an vor fi comercializate între 50 şi 70 de milioane de unităţi, motiv pentru care ar fi păcat să nu ştiţi ce s-a petrecut în mintea celui care l-a desenat e la 0.

galaxy-s6-design

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele