14 dec. 2015 | 16:41

Samsung Galaxy A9: cum va arăta viitorul telefon al coreenilor

ACTUALITATE
Samsung Galaxy A9: cum va arăta viitorul telefon al coreenilor

Samsung Galaxy A9 va completa seria de telefoane metalice a coreenilor.

Seria Galaxy A lansată de cei de la Samsung va fi completată cu un nou telefon cu design metalic în viitorul apropiat. După cum scriu cei de la GSMArena, pozele de promovare ale acestuia au apărut pe internet de curând și scot la iveală un număr important de detalii în legătură cu telefonul. Pentru început, vom vorbi despre design. Din câte se pare, acesta se va asemăna foarte mult cu modelele Galaxy A3, A5 și A7. Astfel, va fi construit în jurul unui cadru metalic și va avea două panouri din sticlă 2.5D pe ambele fețe.

În ceea ce privește specificațiile, este clar că avem de-a face cu un dispozitiv mid-range. Ecranul de Super AMOLED de 6 inci nu suportă decât o rezoluție Full HD și ascunde dedesubt un procesor Qualcomm Snapdragon 620 octa-core, de 1,8GHz. Acesta va avea patru nuclee Cortex A-72 și patru nuclee Cortex A-53, iar procesorul grafic va fi un Adreno 510.

[related]

De asemenea, lista de specificații va include și 3GB RAM, iar camera foto principală va fi una de 13 megapixeli. Senzorul de pe față, în schimb, va avea 8 megapixeli. Pentru depozitarea datelor personale veți avea la dispoziție nu mai puțin de 32GB, iar bateria de 4.000 mAh este suficient de mare pentru a garanta o autonomie de o zi în orice condiție.

Telefonul va fi lansat, cel mai probabil, cu Android 5.1.1 Lollipop, sistemul de operare urmând a fi actualizat la versiunea Marshmallow ulterior. Samsung Galaxy A9 va include, printre altele, și un senzor pentru recunoașterea amprentelor și va suporta sistemul de plată Samsung Pay. Terminalul va debuta în ultima jumătate a acestei luni, sau în luna ianuarie a anului viitr și va avea un preț de aproximativ 430 de euro.