26 dec. 2015 | 10:06

Samsung ar avea probleme pe piața telefoanelor pentru că nu știe să facă software

ACTUALITATE
Samsung ar avea probleme pe piața telefoanelor pentru că nu știe să facă software

Samsung este cel mai mare producător de telefoane mobile, dar asta nu înseamnă că gigantul sud-coreean nu se zbate din răsputeri pentru a-și menține acest titlu. 

Într-adevăr, întreaga piață de smartphone-uri a început să încetinească în ultima perioadă, dar unii directori și foști directori ai companiei par să fie de părere că nu asta ar fi singura promblemă când vine vorba de scăderea vânzărilor.

Potrivit Reuters, oficiali din partea gigantului ar fi declarat, sub protecția anonimatului că nu numai competiția acerbă face rău companiei. Lipsa de experiență în domeniul dezvoltării software ar contribui semnificativ la vânzările în scădere.

Mai mult, unul dintre directori ar fi spus că, după ani întregi de vândut ”cutii”, există ”o lipsă mare de încredere că managementul de top ar putea să implementeze lucruri ce țin de software și servicii”.

Sursele Reuters arată cu degetul către servicii precum Milk sau ChatOn, care au fost închise la scurt timp după lansare. Mai mult, Samsung ar fi angajat și o companie specializată pe designul UX (user experience), pentru a creea interfața Android, cu toate că numărul mare de angajați i-ar fi permis să facă ”in-house” skinul pentru sistemul de operare Google.

Totuși, e bine de menționat că și companii precum Google sau Microsoft, cu rădăcini profunde în dezvoltarea software, au închis numeroase aplicații la scurt timp după lansare. Mai mult, e logic ca Samsung să nu fi pompat căruțe de bani în servicii care s-au dovedit a fi nepopulare. În ciuda acestor ”hopuri”, Samsung rămâne cel mai de succes producător de smartphone-uri, și se poate ca directorii care au dat declarațiile să fi exagerat privind declinul companiei.