13 iul. 2015 | 06:28

S-ar putea să aveţi nevoie de un upgrade pentru FIFA 16

ACTUALITATE
S-ar putea să aveţi nevoie de un upgrade pentru FIFA 16

Dacă sunteţi un fan al seriei de jocuri FIFA 16 pe PC, aveţi în vedere cerinţele de sistem.

Este considerată una dintre cele mai populare francize de jocuri din toate timpurile, indiferent de platformă. FIFA este unul dintre cele mai importante titluri din portofoliul celor de la EA Games, iar compania americană face eforturi semnificative pentru a lansa o nouă variantă în fiecare an. Se pare că 2015 nu va fi o excepţie de la regulă.

În cazul în care aşteptaţi cu interes noul FIFA 16, dezvoltatorul noii versiuni tocmai a publicat online cele mai arzătoare detalii aferente noii iteraţii. Pentru prima oară, FIFA 16 va include şi peste 10 echipe de fotbal feminin reprezentate în detaliu din ţări precum Statele Unite ale Americii, Anglia, Franţa, China şi altele.

În ceea ce priveşte cerinţele de sistem, minimul necesar include un computer cu Windows 7, Windows 8 sau 8.1 construit în jurul unui Intel Core i3-2100 tactat la 3,1 GHz, cu 4GB RAM şi 15GB spaţiu pe hard disk. Placa video, cea mai importantă componentă când vine vorba de gaming, trebuie se fie cel puţin un Radeon HD 5770 sau un NVIDIA GTX 650.

Pentru a vă bucura de FIFA 16 cu detalii maxime, aveţi nevoie de o configuraţie hardware cu mult peste media deţinută de cei mai mulţi dintre noi. Punctul de start este Intel Core i5-2550K tactat la 3,4 GHZ, ajutat de 8GB de memorie RAM. Spaţiul de stocare de 15GB rămâne acelaşi, dar plăcile video recomandate, cu suport pentru DirectX 11, sunt ATI Radeon HD 6870 sau un NVIDIA GeForce GTX 460.

Fanii FIFA 16 se vor bucura să afle că titlul va fi lansat simultan în luna septembrie a acestui an atât pe PC, Xbox One sau PS4, cât şi pe Xbox 360 sau PlayStation 3. Singurele platforme neglijate vor fi PlayStation Vita şi Nintendo 3DS.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele