PlayArena – În Zombie Highway 2 monștrii au o condiție fizică de invidiat
Zombie Highway 2 ne dovedește încă o dată că jocurile cu astfel de monștri vor fi întotdeauna de actualitate.
Indiferent cât de multe jocuri, filme sau cărți vor fi publicate, oamenii nu se vor sătura prea curând de subiectul ”zombie”. Din când în când în când, însă, mai avem parte de unele producții care reușesc să se remarce printr-o complexitate surprinzătoare, așa cum este cazul jocului Zombie Highway 2.
Păstrând cele mai importante elemente din primul joc, acesta aduce, totuși, îmbunătățiri notabile gameplay-ului și graficii.
[related]
Lumea a fost lovită de un dezastru de proporții colosale, iar personajul principal se află într-o mașină și trebuie să parcurgă o șosea împânzite cu zombie. Aceștia vor sări pe vehicul din toate părțile, iar la un moment dat, dacă nu sunteți atenți, vor face vehiculul să se răstoarne, fapt care duce imediat la sfârșitul sesiunii respective.
Primul lucru care iese în evidență este condiția fizică impresionantă a acestora. În anumite condiții, zombie reușesc să sară și peste un drum cu trei benzi. Pentru a scăpa de ei, aveți câteva opțiuni la dispoziție. În primul rând, puteți folosi armele din dotare. În mașina cu care circulați se mai află o persoană care va putea trage în zombie care vă atacă. Pe vehicul, monștrii se pot atașa în dreptul celor patru uși ale acestuia, iar pentru a elimina unul aflat într-o poziție anume, trebuie să apăsați pe secțiunea corespunzătoare a ecranului.
De exemplu, un monstru aflat pe ușa dreaptă din față va fi atacat, dacă apăsați pe partea din dreapta sus a dispozitivului mobil.
O altă soluție este să vă apropiați foarte mult cu părțile laterale de diversele obstacole pe care le veți întâlni pe drum. Șoseaua pe care veți circula este plină vehicule abandonate sau distruse care vă pot ajuta oricând să omorâți un monstru în plus. Mai mult decât atât, dacă vreți să scăpați de un zombie înainte ca acesta să sară pe autovehicul, puteți oricând să îl loviți pe marginea șoselei.
Nu în ultimul rând, aveți posibilitatea de a folosi oxidul de azot (cunoscut și sub numele de NOS) din dotare. Acesta va crește accelerația atât de mult, încât va fi imposibil pentru un zombie să se agațe de mașină din mers. Toate aceste metode de distrugere a monștrilor au avantajele și dezavantajele lor, iar felul în care le folosiți va determina cât de departe veți ajunge. Puteți supraviețui 10 mile sau puteți supraviețui 0,4 mile. Totul depinde de administrarea resurselor.
De ce ai juca Zombie Highway 2?
Gameplay-ul este cea mai bună parte a jocului. Zombie Highway 2 conține o varietate foarte mare de arme, mașini și inamici. Cu aur sau cash vă veți putea cumpăra pe parcurs orice de la pistoale, la tunuri. Prețurile acestora nu sunt exorbitante, iar banii se fac suficient de rapid. Monștrii sunt și ei de diferite feluri, iar cu fiecare descoperire veți primi și o anumită sumă de bani. Vă veți confrunta cu zombie de dimensiuni diferite, de culori diferite și cu capacități diferite. În timp ce unii beneficiază de o forță fizică remarcabilă, alții au capacitatea de a se regenera.
Cu toate acestea, partea legată de administrarea resurselor limitate este cea mai interesantă. După cum am spus, felul în care le veți folosi pe acestea va determina cât de departe veți ajunge în joc. Gloanțele sunt limitate și nu are rost să le folosiți mai la început pe inamicii mai slabi. Oxidul de azot este, de asemenea, într-o cantitatea limitată, iar cel mai bine este să-l folosiți în situațiile în care vrei să evitați o ”întâlnire” cu un inamic foarte puternic.
Sistemul de plăți este rareori o parte bună a unui joc, dar după ce am văzut în Mortal Kombat X pe mobil, simt nevoia de a-l include aici. Desigur, veți fi puși la un moment dat în situația în care trebuie să efectuați o plată pentru a avea acces mult mai rapid la un lucru. Dar acest lucru nu se întâmplă foarte des. Mai mult decât atât, prețurile armelor, mașinilor și îmbunătățirilor nu sunt exagerate, iar banii pot fi acumulați relativ ușor.
De ce ai spune pas?
Jocul devine repetitiv la un moment dat. Deoarece mașina nu poate fi oprită, jocul ne reamintește într-un fel de genul endless runner. Iar după cum spune chiar și numele jocului, acesta se desfășoară pe o autostradă. Nu veți avea opțiunea de a alege anumite drumuri, deși zonele prin care veți călători sunt diversificate. Spre deosebire de jocul precedent, în Zombie Highway 2 s-a acordat o atenție mai mare părții legate de condus, prin adăugarea unor obstacole în drum și a unor locații precum tunelurile în care farurile vor fi singurul lucru care vă vor salva de la un accident.
Concluzie Zombie Highway 2
Zombie Highway 2 ne arată că este posibil ca un joc bun să poată deveni și mai bun, prin includerea unor elemente care cresc dificultatea, dar și a altora care le dau jucătorilor mai multe opțiuni. Complexitatea jocului devine evidentă abia după primele trei sau patru încercări, atunci când veți observa că, dintr-un motiv anume, nu puteți supraviețui mai mult de 1,4 mile. Grafica este una reușită, deși nu poate fi considerată punctul forte al jocului.
Zombie Highway 2 poate fi descărcat gratuit de pe Google Play și App Store.